Televizorul, cea mai comodă "bonă"

Televizorul, cea mai comodă "bonă"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Cu televizorul aţi minţit poporul!”, aşa s-a strigat în decembrie 1989 * Acum, cu televizorul, pe care încă îl mai acuzăm de manipulare, ne creştem şi ne „educăm” copiii


„Îl las în faţa televizorului şi nu mai am nicio grijă! Îmi văd de treburi prin casă şi ştiu că stă cuminte!”. „Vai, al meu este aşa de fascinat de reclame, că mă dă la o parte din faţa televizorului, ca să nu piardă nimic!”. „Ce-i mai place la televizor! Cum aude muzică, dansează!”. „Dacă îi deschid televizorul, mănâncă tot fără să protesteze şi face şi la oliţă dacă îl pun!”. Asemenea replici se aud adesea din partea mămicilor sau a bunicilor care descoperă că televizorul este cea mai bună, eficientă şi ieftină bonă. E o dădacă mereu la îndemână, căreia nu trebuie să-i plăteşti simbrie, şi care se înţelege de minune cu micul sau mica ţâfnoasă. Urmarea? Copilul mănâncă, se joacă, trăieşte în faţa televizorului, creşte în fundal de desene animate, filme, emisiuni de pseudodivertisment sau de ştiri. La extrem, există copiii „uitaţi” în faţa micului ecran, neglijaţi de părinţi sau care se uită la televizor nonstop pentru că asta fac şi mama şi tatăl lor. În aceste condiţii, să ne minunăm, oare, că, potrivit statisticilor făcute publice de presa naţională, până la vârsta de 18 ani un copil petrece aproximativ 15.000 de ore în faţa televizorului? Sau, mai simplu, că din cei şapte ani petrecuţi acasă copilul a stat aproape un an întreg lipit de ecranul televizorului?

De la prieten la duşman

Odată cu intrarea celui mic la şcoală, se dezlănţuie războiul: „Închide televizorul!”, „Lasă televizorul, ai lecţii de făcut!”, „Dacă nu înveţi, nu te uiţi la televizor azi!”, „Lasă televizorul, citeşte şi tu o carte”, „Stinge televizorul şi culcă-te!”. Şi lamentările: „Vai, s-ar uita întruna la televizor, nu ştiu ce să mă mai fac!”, „E o corvoadă să citească măcar o pagină dintr-o carte de poveşti!”. Dacă părinţii ar fi sinceri cu ei ar recunoaşte că ei sunt principalii vinovaţi pentru dependenţa celui mic de desene animate şi de producţii de tot felul.

Monştri şi sex

Despre violenţa de imagini şi limbaj a desenelor animate - personaje cu apariţii monstruoase, torturi, omoruri, lupte, insulte - s-au scris pagini întregi. Dar dacă suntem sinceri cu noi, putem recunoaşte că înjurăturile, invectivele - boule, tâmpitule, cretinule, dobitocule - se pot învăţa şi de la colegii de şcoală, şi din parc sau din faţa blocului, nu numai de la desene animate. Mai problematică ar fi, spun specialiştii, expunerea sau chiar manipularea sexuală a copiilor. Pentru că, de la reclame la divertisment, şi de la ştiri până la filme, contextul sexual-erotic, aluzia sau nuditatea cu caracter provocator sunt omniprezente! Nu lipsesc nici tentaţiile tot mai costisitoare pentru familia care nu dispune de mijloace financiare generoase. Băieţelul este perfect îndreptăţit să ceară un joc sofisticat, fetiţa să îşi dorească o păpuşă care mănâncă, face febră şi pipi, sau vreo trusă pentru a-şi crea propriile bijuterii şi accesorii pe care le-a văzut în reclamele difuzate în cadrul programelor dedicate celor mici. Şi noi suntem tentaţi de tigăi magice, de smacuri miraculoase ori de cine ştie ce corsete care să ne ascundă ca prin farmec kilogramele de pe burtă, fund sau coapse!

Echilibru

Hai să fim serioşi, nu putem cădea în extrema cealaltă, să interzicem total televizorul. Să ne amintim că mulţi dintre noi, în vremea copilăriei, aşteptam desenele animate cu sufletul la gură: erau doar câteva minute duminica şi se mai şi numeau pompos „Gala desenului animat”! Important ar fi să găsim echilibrul şi programul necesar pentru a petrece timp şi cu propriul copil. Un fel de ritual relaxant în care să ne jucăm, să citim împreună o carte, să vorbim pur şi simplu cu el, să-l ascultăm, să-i povestim lucruri frumoase… ori pur şi simplu să vedem împreună cu el un film fie şi de desene animate!

Citit 1170 ori Ultima modificare Vineri, 23 Noiembrie 2012 19:05

1 comentariu

  • postat de dana
    Duminică, 25 Noiembrie 2012 07:18
    imi aduc aminte ca seara la 19;50 incepea Mihaela desene animate tinea 10 minute si ieseam la balcon si strigam incepe Mihaela si toti copii fugeau in case nu ca acuma iar mai in anii 1960-1970 nu toata lumea isi permitea sa aibe televizor cind era ceva frumos mergeam prin vecini sa vedem au fost totusi vremuri frumoase
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.