"Viaţa liberă", în Micro 39C şi Micro 13B: Cartierele care necesită reparaţii capitale

"Viaţa liberă", în Micro 39C şi Micro 13B: Cartierele care necesită reparaţii capitale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cititorii din Micro 39C şi Micro 13B au răspuns pozitiv invitaţiei noastre de ne semnala problemele din cartierul în care locuiesc şi au venit în număr mare la întâlnirea de joia trecută. Deşi demersul nostru viza zona 39C, locuitorii din 13B au profitat de faptul că întâlnirea a avut loc la "graniţa" dintre cartiere şi au venit şi ei să-şi spună ofurile.

Nevoie de schimbare

Majoritatea celor prezenţi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că autorităţile au uitat complet de bucăţica lor de cartier şi că aici nu s-a mai mişcat un pai de ani buni, fapt ce îi obligă să meargă zilnic prin gropi şi gunoaie sau să facă slalom printre maşinile parcate pe trotuare. „Pentru că stăm la periferie nu ne bagă nimeni în seamă. Numai Brăilei şi Domnească reprezintă oraşul acesta? Acelaşi oraş e şi aici”, precizează unul dintre cititori.

Petrică Melinte este, de departe, cel mai supărat dintre aceştia, venind cu o listă întreagă de nemulţumiri. Cea mai stringentă problemă semnalată de el este că: „Trebuie făcută o reparaţie capitală a cartierului”, acesta adăugând că nu e suficient să se intervină doar pe alocuri. Oamenii se plâng că nu mai au pe unde să circule, trotuarele în marea majoritate fiind distruse, iar străzile şi aleile pline de gropi. „Îl invit pe primar să vină să vadă că nu mai avem trotuare între blocuri, sunt numai gropi peste tot. Aici, între C3 şi A1 este o groapă de toată frumuseţea, are cam doi metri. Ar fi bine să ne înscriem la Olimpiadă, şi să se ţină proba de sărituri peste gropi aici, noi oricum suntem antrenaţi”, mărturiseşte ironic domnul Melinte. „E nenorocire cu trotuarele, copiii nu mai pot circula în siguranţă, se accidentează uşor, iar noi, bătrânii, ne deplasăm cu greutate”, adaugă Maria Nica.

Planul de reparaţie ar trebui să cuprindă şi parcări

Şi lipsa locurilor de parcare îi nemulţumeşte pe locuitori, mai ales că, de curând, parcarea de la ieşirea în Centură a fost desfiinţată şi înlocuită cu un sens giratoriu. Astfel, cele câteva zeci de maşini care îşi aveau locul în acel spaţiu stau acum de-a lungul trotuarului, ocupând o bandă de circulaţie, sau ilegal, pe trotuare. „De când cu intersecţia asta, e balamuc aici. Oamenii îşi înghesuie maşinile pe unde apucă, măcar de-ar amenaja în altă parte o parcare”, se plânge un cetăţean.

Petrică Melinte propune ca soluţie de eficientizare a spaţiului de parcare să se ridice maşinile pline de rugină care zac între blocuri, uitate de proprietari şi în care îşi găsesc adăpost oameni ai străzii. „Ocupă locul degeaba, arată şi miros îngrozitor. Dacă le-ar aduna s-ar mai câştiga loc pentru ceilalţi”, informează cititorul.

Piaţa de la „Pietroiul răsturnat”

Oamenii se plâng că nu au o piaţă în adevăratul sens al cuvântului şi că în zonă vin câţiva comercianţi care vând la suprapreţ şi folosesc, pe post de tarabă, celebrul „pietroi răsturnat”. Vor să aibă măcar o hală aprovizionată, căreia să-i spună piaţă şi să nu se mai împiedice dimineaţa de saci şi lăzi cu legume şi fructe şi seara de gunoaiele rămase în urma comercianţilor. „Vara vin comercianţii şi vând lapte, brânză, ouă, în praf şi la temperaturi de 40 de grade, nu-i controlează nimeni şi nu e normal”, punctează Petrică Melinte.

„Alţii cum pot şi noi nu?”

Oamenii sunt indignaţi nu se iau măsuri de nici un fel şi fac comparaţie cu oraşele mici, unde lucrurile se pare că merg mai bine decât în cartierul lor. „În Vălenii de Munte, au coşuri de gunoi din cinci în cinci metri şi nu vezi o hârtie pe stradă. Noi avem cinci coşuri în tot cartierul şi e mizerie peste tot”, spune Alexandru Donel. Tot el completează că „Blocurile, casele şi clădirile de la ei au un aspect îngrijit, nu ca la noi, cu tencuiala căzută şi pestriţe. La ei cum se poate?”, se întreabă retoric cititorul.

Citit 2012 ori Ultima modificare Duminică, 25 Noiembrie 2012 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.