Apel umanitar: Puţinul vostru înseamnă mult pentru Cosmin

Apel umanitar: Puţinul vostru înseamnă mult pentru Cosmin
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cosmin Băltăgaru este elev în clasa a II-a la Şcoala Nr. 34 şi a fost diagnosticat cu o necroză a femurului la piciorul stâng, cu alte cuvinte i se macină osul din şold. Părinţii săi au umblat disperaţi pe la toate spitalele din Bucureşti unde li s-a spus că trebuie lăsată boala să-şi urmeze cursul, trebuie lăsat osul să se macine, pentru a-l putea opera şi pentru a-i pune o proteză. „N-am vrut să-l lăsăm patru ani aşa. Am găsit la Constanţa o clinică privată care oferă foarte mari şanse de vindecare prin oxigenare hiperbarică, o metodă prin care-i sunt oxigenate puternic celulele astfel încât să se vindece. Tratamentul costă 6.000 de lei, bani pe care noi nu ni-i permitem. De aceea, ajutorul acordat de elevii şi profesorii şcolii, dar şi de Arhiepiscopie şi Biserica Sf. Dumitru ne-a prins foarte bine. Nu avem cuvinte să le mulţumim”, ne spun ambii părinţi ai copilului, veniţi la redacţie, special pentru acest lucru.

Din vorbă în vorbă am aflat că s-a strâns cu puţin peste jumătate din suma necesară. Ca urmare, cei care vor să ajute cu o sumă cât de mică pot o contacta telefonic pe mama copilului, Adriana Băltăgaru la 0745.501.538.

Cu toate că Mario Cosmin nu are voie să pună piciorul în pământ, nu a lipsit de la şcoală decât în zilele cât a fost plecat pentru analize la Bucureşti. Tatăl său în duce în cârcă: „Nu vrem să stea singur acasă şi să-şi facă gânduri. Starea sa de normalitate e printre colegii lui”, motivează ei alegerea.

Citit 1382 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.