Biserica „Sfântul Haralambie” este ctitorie a negustorilor gălăţeni zidită în 1848 * S-a ridicat pe trupurile gălăţenilor care au murit de holeră, motiv pentru care actualul Arhiereu al locului o numeşte "Biserică-memorial" * După 1998, a renăscut din propria cenuşă prin efortul vrednicului părinte paroh Gicu Pătraşcu
Când a izbucnit epidemia de holeră în 1841, pe terenul gălăţencei Ilinca Lucacis din fosta Piaţă "C. Negri" (azi Centrală) a fost ridicată o bolniţă (spital) şi s-a amenajat un cimitir. Alarmaţi de cotele epidemiei, în 1848, oamenii s-au simţit neputincioşi şi au luat hotărârea, sfătuiţi de preotul Jecu Dimitrie, ca pe locul cimitirului, să ridice o Biserică, ocrotitor fiind ales Sf. Haralambie, mare vindecător. Urgia s-a potolit după terminarea bisericii. "Biserica s-a zidit în doar şapte luni, între 1 mai şi 1 decembrie, cu sprijinul a şapte negustori. Sfinţirea a fost la 12 decembrie 1848, cu binecuvântarea Episcopului Veniamin Roset de Roman. Edificiul era o expresie a stilului moldovenesc, în formă de cruce cu două turle de influenţă rusească, având forma bulbului de ceapă, aspect respectat de arhitectul bucureştean Mihai Opreanu, la restaurarea din 1998”, ne spune părintele Gicu Pătraşcu, de la Biserica „Sf. Haralambie”.
Catapeteasma a fost făcută în 1868, sculptură din lemn de tei poleită cu aur, spune Moise N. Pacu, în Cartea judeţului Covurlui. Deunăzi, Arhiereul locului chema creştinii să pună umărul la restaurarea istoricei "Porţi a Cerului", cum este numită în spiritualitatea bizantină. Reţinem că în 1869 a fost făcută clopotniţa cu cinci clopote, dar în 1923 a fost mutată pe pridvorului bisericii, când s-a aşezat a treia turlă din lemn.
Amintiri neobizantine
O pagină nouă s-a aşezat în cronica aceasta după 1998, când ÎPS Părinte Casian a dat binecuvântare pentru restaurare sfintei zidirii. „Temelia este aceeaşi, fiind restaurată sub supravegherea arhitectului de rezistenţă Alexandru Cişmigiu din Bucureşti. A consolidat subzidirea pe 18 piloni verticali şi două centuri din beton. De la cota de opt metri, Biserica poartă amprenta arhitectului bucureştean Mihai Oprescu care a apelat la câteva soluţii arhitecturale fundamentale. A aşezat turla centrală pe bolţi bizantine cu arce, dând edificiului armonie şi ascensiune. Până în 1998, biserica avea tavanul înfundat şi turle din lemn, acum sunt din piatră", spune părintele.
În 1910, pictura în ulei a fost realizată de Vasile Robea, resfinţirea fiind săvârşită de Episcopul Nifon, pe vremea pr. Gabriel Stăncescu. Acelaşi V. Robea repară pictura în 1926 şi alături de Gh. Răducanu vor îmbrăca biserica în frescă, între 1960-'61. Lucrările care definesc „Biserica-memorial” sunt cele de după 1998, odată cu restaurarea din vremea părintelui Pătraşcu. Cu sprijinul Arhiepiscopiei şi al autorităţilor locale, biserica este învelită cu tablă de cupru, are uşi din lemn stratificat, pardoseala din granit în interior, dar şi la exterior, pe aleea principală. Odoarele vechi (inclusiv câteva fresce din vechea pictură) au valoare de patrimoniu.
"Nisce căsuţe şi trei prăvălioare"
Terenul din jurul Bisericii Sf. Haralambie a fost în decursul ultimilor ani obiectul unor procese. Ca să potolim patimile, reţinem de la Moise N. Pacu că în 1891, biserica deţinea „nisce căsuţe mici pentru servitorii bisericeşti; trei prăvălioare alături de biserică pentru susţinere... Acestui templu (al Duhului Sfânt) i s-a făcut o danie de către hangiica Catinca Ilie Cazacu, o prăvălie, în strada Mavromol...”
Astăzi, negustori de curte veche care să susţină lucrarea la Sfântul Haralambie nu prea mai sunt. Vechile căsuţe s-au ruinat sau sunt revendicate pretinşi proprietari, care se iau la răfuială cu Hristos. De jur împrejurul bisericii a răsărit un parc de toată frumuseţea şi se caută soluţii pentru restaurarea catapetesmei, pictarea bisericii şi zidirea unei cantine.
