În fiecare an, pe 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, echivalentul Sfântului Valentin. Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii coincide din punct de vedere al calendaristicii ortodoxe cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are însă origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale.
„Zburătoritul” sau sărutul de logodnă
În vremuri de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchete cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. De aici şi celebra zicală „Dragobetele săruta fetele”.
Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, sărutul fiind considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.
Dacă vremea era mohorâtă, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “ca să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii.
Zăpada zânelor
Pe vremuri exista obiceiul ca fetele să strângă zăpada rămasă pe alocuri, cunoscuta drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de dragoste, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Fetele îşi clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase ca zânele.
Se mai spune că în această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an.
Nu ai voie să superi femeile
Este obligatoriu ca bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie sa necăjească femeile şi nici să se certe, astfel îi aşteptă o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenie se poate face, fiind considerata aducătoare de spor şi prospeţime.
Fără lacrimi, cu busuioc sub pernă
Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelui este asemănător cu noaptea de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
De unde vine numele lui Dragobete?
Se crede că provenienţa numelui Dragobete vine din slava veche, de la cuvintele „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - ţap şi „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete. Dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat.
