Fum alb la Catedrală! Casian a încins grătarele: "Habemus papa"
Foto: Deşi în imagine ar putea părea că sunt nori albi deasupra Catedralei, de fapt este vorba despre fumul de la grătarele din curtea interioară

Fum alb la Catedrală! Casian a încins grătarele: "Habemus papa"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ultimele evenimente senzaţionale din Galaţi * Nicolae Bacalbaşa, forţat să revină în funcţia de purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean * Ce exponate de senzaţie vor fi la Muzeul Pescăresc de la Gârboavele


Vezi aici ce-ar fi declarat Bacalbaşa în cazul borcanului în fund

Supăraţi pe faptul că declaraţiile oficialilor de la spitalul din Galaţi au fost insipide în cazul borcanului în fund, editorii de ştiri de la televiziunile din Bucureşti şi-au unit forţele pentru o campanie de denigrare a preşedintelui CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa. În acest fel, speră editorii, Bacalbaşa ar putea fi obligat să renunţe la copilăria cu preşedinţia CJ, ca să se întoarcă la funcţia care l-a consacrat, cea de purtător de cuvânt. Decizia vine ca urmare a unei "aroganţe" pe care ar fi făcut-o Bacalbaşa chiar joi, în ziua când a apărut bomba de presă cu gălăţeanul care şi-a băgat un borcan în dos. "Joi, la Spitalul Judeţean s-a prezentat un bărbat care şi-a băgat în fund zece murături. Din neatenţie, murăturile-supozitor au intrat cu tot cu borcan pe gaura pe care noi, toţi ceilalţi muritori, mai puţin unii, a căror orientare sexuală nu o discutăm, o folosim doar în sens unic: cel de evacuare a murăturilor. Borcanul a fost recuperat, dar murăturile nu au mai putut fi salvate, fiind aşteptate la WC-ul din salon în 12 până la 24 de ore". Aceasta este declaraţia pe care Bacalbaşa a dat-o neoficial televiziunilor, ca să îi oftice pe editori.

Fum alb pe hornul Catedralei din Galaţi: Casian a încins grătarele de Lăsata Secului

După o aşteptare de câteva zile, credincioşii gălăţeni adunaţi la Catedrala din faţă de la "Mecanică" (lângă sediul Poliţiei) au celebrat apariţia fumului alb pe turla dinspre sud. După câteva minute, însuşi Casian a ieşit la balcon cu o tavă de fripturi şi a rostit celebra expresie "Habemus Papa". După care, în uralele mulţumii, preoţii s-au retras la chiolhan. Din meniu nu au lipsit pulpele dezosate, ceafa de porc, aripioarele picante şi mici de Hanu Conachi, livraţi special pentru eveniment de George Scarlat. Întreaga preoţime din Galaţi a sărbătorit, în acest fel, ultimele zile înainte de postul Paştelui, perioadă în care oamenii în sutană vor consuma doar salam pe şestache, în altar.

Exponate de senzaţie la Muzeul Pescăresc de la Gârboavele: sirop de arţar şi muşchi de copac

Specialiştii din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ) au achiziţionat, recent, o serie de exponate deosebite pentru Muzeul Pescăresc, care va fi deschis curând la Galaţi, unde altundeva mai potrivit decât în Pădurea Gârboavele. Este vorba despre un butoi cu sirop de arţar, trei metri pătraţi de muşchi de copac, scoarţă de stejar şi câteva ciuperci de pădure, aduse direct din Dumbrava Minunată. "Sunt nişte exponate rare, care vor da culoare muzeului pescăresc. Vom renunţa la mai vechile noastre exponate, setcile, cloncurile, prostovoalele şi bărcile de lemn", a declarat directorul CCDJ, Sergiu Dumitrescu. Surse din cadrul instituţiei afirmă că specialiştii CCDJ ar fi renunţat la exponatele pescăreşti din cauza mirosului de peşte, care ar fi înnebunit unele animale de la Grădina Zoologică, situată în vecinătate.

Panică la Cudalbi: farmaciştii au anunţat că nu mai vând spirt la caiet

Comuna gălăţeană Cudalbi e în pragul unei revolte populare, după ce farmacia din localitate a anunţat că nu va mai da spirt pe datorie. De patru zile, sute de "seteni" din Cudalbi pichetează sediul farmaciei, cu bannere pe care scrie "Free Mona!". Protestatarii cer să se revină la sistemul de vânzare "la caiet", aşa cum se întâmplă şi cu celelalte alimente de bază. "La cârciumă, rachiul e pe datorie, vinul e pe datorie, berea e pe datorie. Să se dea şi spirtul, pentru că se întâmplă să ni se facă sete şi în crucea nopţii, când cârciumarii dorm. Nu ne ajută cu nimic dacă la farmacie se asigură permanenţă, dacă nu se dă spirtul şi la caiet", a declarat Gelu Setilă, liderul protestatarilor.

Florin Pâslaru, favorit să intre în Academie: a rezolvat un sudoku de unul singur

Deputatul PSD Florin Pâslaru este la un pas să devină membru al Academiei Române, după ce a reuşit să completeze un careu de sudoku. "Mi-a luat trei ani, dar, în cele din urmă, am izbândit. Mi-am depăşit propriile limite, de-acum încolo nu mai am nimic de demonstrat. În ceea ce priveşte intrarea în Academie, nu sunt chiar atât de dornic, deşi am auzit că aş fi favorit. Să îmi scuzaţi modestia, dar eu cred că pentru a fi membru al Academiei ar trebui să fac şi două, trei integrame. Şi, sincer să fiu, nu m-aş prea băga, că am proiecte mult mai importante", a declarat Pâslaru.

Facilităţi pentru şefimea din PSD: pe lângă şpăgi, vor primi şi bonuri de casă

Veşti bune pentru mahării din PSD Galaţi. Dan Nica i-a anunţat pe membrii marcanţi ai partidului că, în curând, pe lângă şpăgile lunare, vor primi şi bonuri de casă. "Se va da câte un bon de casă pentru fiecare zi lucrătoare din lună. Bonurile vor putea fi folosite doar în cartierele partenere, Sat Costi, Vânători, Şendreni şi Cartierul Siret", a anunţat Dan Nica. De asemenea, liderul PSD i-a asigurat că nu se vor mai înregistra întârzieri la plata şpăgilor lunare, un memorandum fiind semnat în acest sens cu directorii tuturor instituţiilor publice din oraş. "Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o dobândă de 10 la sută", a mai spus Dan Nica.

Funcţionarii publici sunt disperaţi: pe noul Windows nu merge Solitaire

Funcţionarii publici gălăţeni sunt în pragul depresiei. Primăria şi Finanţele au anunţat că vor implementa un nou sistem de operare pentru computerele din instituţii, care nu va mai veni la pachet cu programul de lucru "Solitaire". "Nu ştim ce să mai facem. Am încercat noul sistem de operare şi nu merge instalat nici măcar Solitaire-ul pirat. În aceste condiţii, nu ne vom putea desfăşura activitatea", a declarat doamna Marcela, de la Ghişeul 6.

Adamescu îi face o aroganţă lui Stan: "Îi aduc la echipă pe Maleş şi Pelin"

Fostele glorii ale Oţelului, Tudorel Pelin şi Costin Maleş, vor juca din nou la echipa oraşului, doar pentru că Adamescu, patronul clubului, vrea să îl enerveze pe Marius Stan. "Îi readuc în iarbă, vreau să îl forţez pe Marius Stan să îmi vândă şi echipa de handbal. Dar numai după ce va fi jucat şi ea în Liga Campionilor", a declarat Adamescu.

Suporterii îl bănuiesc pe Ciofoaia că ţine cu Steaua

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Oţelului, Lucian Ciofoaia, va fi dat afară de la club în doar câteva zile. Motivul nu ar fi incompetenţa managerială, aşa cum bănuiesc miile de suporteri ai echipei, ci faptul că galeria îl suspectează de stelism. "Păi îl cheamă CiofOaia, cum să nu ţină cu Steaua?", s-a revoltat Janker.

Regula de trei simplă: în câţi ani va fi construit Noul Stadion?

Dacă turnicheţii de la stadionul Oţelul au costat 200 de mii de euro şi au fost montaţi în doi ani, iar tabela a costat 300 de mii de euro şi a fost instalată în trei ani, în câţi ani va fi construit Noul Stadion, având în vedere că va costa 80 de milioane de euro? Casele de pariuri deja au anunţat cotele pentru timpul în care va fi construit acest nou obiectiv. Astfel, cea mai mare cotă se înregistrează la 2-3 ani: cu un leu pariat se poate câştiga un miliard. Un leu investit vă aduce un profit de 500 de milioane dacă stadionul va fi construit în 3 până la 10 ani. Pariul 10+ are cota cea mai mică, 1,05. Casele de pariuri au fixat, de asemenea, cotele pentru "Ce eveniment se va întâmpla primul?". Astfel, pentru varianta "tunelul pe sub Dunăre" cota este 5, pentru varianta "noul stadion" cota este 4,5, iar a treia variantă, "atac asupra pământului cu săbii laser din partea marţienilor", are doar cota 1,01.

Eurosport va transmite Galele K1 Măstăcani

Comuna Măstăcani a vândut drepturile de televizare ale bătăilor din localitate pe următorii cinci ani canalului de televiziune Eurosport. Contractul, în valoare de trei navete de Săniuţa şi un six-pack de Ursus, va fi semnat duminică, când va avea loc şi prima transmisie în direct. "Nu ştim cine se va bate duminică, dar se anunţă un spectacol pe cinste. Pe lângă faptul că la 12,00 e programată o pomană, după-amiază Nea Ion a anunţat că dă de băut la cârciumă. Sigur se lasă cu măcel", a declarat Emanuel Terzian, reprezentantul Eurosport.


Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 4968 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2013 17:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.