Vremea ţine cu cei care au rămas în oraş. Gălăţenii s-au „mutat” la Dunăre
Foto: Foto: Victor Cilincă

Vremea ţine cu cei care au rămas în oraş. Gălăţenii s-au „mutat” la Dunăre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei care tot cer autorităţilor noastre mutarea părţii mirene a Serbărilor Galaţiului din iarna înfrigurată într-o lună plăcută de vară au dreptate. După un anotimp rece care ne-a cam furat primăvara, cum a dat căldura (mai ales că din fericire s-a retras şi apa) faleza, atât cea de sus, cât şi cea de jos, au devenit neîncăpătoare. Restaurantele, terasele, barurile din zonă gem de lume în fiecare zi, iar gălăţenii, practic, s-au mutat pe malul Dunării. Fie în jurul scenei de la jumătatea falezei de jos, fie în jurul celei de sus, fie aşezaţi de deluşorul de la Sfânta Precistă, pe parapetul din piatră al scărilor, pe băncuţele de la P-uri, plimbându-şi copiii, patinând pe rotile, plimbând baloane, cumpărând pop-corn, vată de zahăr, îngheţată şi cam atât, ascultând spectacolele cu boxele date la maxim sau conversând în zone mai liniştite, gălăţenii îşi petrecut mai toate zilele libere, afară, la aer. Şi astăzi, ca şi de Florii, căldura de pomină şi distracţia au fost meritate după o iarnă atât de lungă!

Citit 2434 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Mai 2013 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.