De la începutul lui 2013, 10 construcţii au primit ordin de a fi desfiinţate
Foto: Foto: Vasile Caburgan

De la începutul lui 2013, 10 construcţii au primit ordin de a fi desfiinţate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

102 persoane au fost sancţionate de către Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal din cadrul Poliţiei Locale Galaţi în primul trimestru al anului 2013, pentru că au amplasat panouri de publicitate sau construcţii în mod ilegal, mai multe cu 31 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Suma totală a amenzilor la începutul anului 2013 s-a ridicat la 248.085 lei, faţă de 114.000 lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Celor 102 persoane li s-a cerut să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire sau, după caz, prin desfiinţarea construcţiilor şi împrejmuirilor, acolo unde acestea au fost amplasate pe domeniul public.

Potrivit unei informări făcute de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi, în 10 cazuri s-au întocmit referate de desfiinţare pentru construcţii edificate fără autorizaţie pe domeniul public, iar într-unul dintre cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală, pentru infracţiuni prevăzute de Legea 50/ 1991. De asemenea, un număr de 41 de persoane fizice şi juridice au fost notificate să pună la dispoziţia Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal documentele şi autorizaţiile de construire pentru construcţiile edificate identificate în timpul patrulărilor sau pentru a desfiinţa construcţiile edificate ilegal pe domeniul public.

Citit 2512 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2013 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.