Pregătirea profesională a şomerilor, încotro? "Nu vrem să fim contabili!"
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Pregătirea profesională a şomerilor, încotro? "Nu vrem să fim contabili!"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cursul de contabilitate propus de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi nu este la mare căutare! Cel puţin, aceasta e concluzia care se desprinde în urma amânării deschiderii lui din mai în iunie. “Amânarea se datorează retragerii celor care s-au înscris. O grupă, ca să funcţioneze, trebuie să aibă cel puţin 18 cursanţi. De regulă, cursurile organizate de noi se bazează pe concluziile prospecţiilor pe care le facem prin chestionarele aplicate unor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.  De exemplu, unii dintre cursanţii - ieşiţi din plată - motivează retragerea de la cursuri prin faptul că şi-au găsit de lucru şi că nu mai au cum să se încadreze în program”, ne-a spus Magdalena Hâncu, purtător de cuvânt al AJOFM Galaţi.

Sunt şi situaţii când unele solicitări nu pot fi onorate de AJOFM. De exemplu, nu putem organiza cursuri “de măcelar tranşator”, fiindcă sunt prea costisitoare, în raport cu numărul solicitanţilor. "Un astfel de curs de calificare înseamnă ca noi să avem abator sau să închiriem unul. Fapt care presupune consum mare de resurse materiale şi umane, care se cuantifică în cheltuieli inutile. De aceea, recomandăm ca ele să fie făcute, contra cost, de furnizorii privaţi care au acest obiect de activitate”, ne explică interlocutoarea.

În prezent, AJOFM Galaţi are în pregătire, în faza de licitaţie, cursuri de calificare în profesiile de agent de navă, expert în securitatea muncii, lucrător comercial, operator calculator electronic şi reţele, sudor electric.

Cei interesaţi se pot adresa Biroului de Formare Profesională al AJOFM. Program cu publicul este de luni până joi, între 8,00-16,30, iar vinerea de la 8,00 la 14,00.

Citit 1713 ori Ultima modificare Joi, 23 Mai 2013 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.