Fără casă, fără rude, fără acte, moş Tudose Hâncu este invizibil pentru lumea oficială
Tudose Hâncu este unul dintre oamenii scuipaţi de sistem, ce trăieşte de mai bine de trei ani într-un adevărat purgatoriu. Apărat de intemperii doar de banda transportoare a Combinatului şi de o clădire dezafectată, bătrânul îşi duce ultimii ani din viaţă aşteptând mila divină. Nu are casă, nu are rude, nu are nici măcar acte. Pentru lumea oficială, Hâncu este invizibil!
Viaţă demnă de telenovele
Moş Tudose a avut de toate. A avut casă, a avut nevastă, a avut chiar şi maşină. A fost şi angajat. Numai că totul s-a pierdut parcă la o aruncare de zaruri. "Am fost lăcătuş la IMH, cum îi zicea pe vremuri, iar după aia am fost angajat la Avicola, după 1990. Am avut carte de muncă peste tot. Am plecat de acolo pentru că nu mai erau bani", povesteşte Hâncu. În cele din urmă s-a angajat ca şofer pentru Stăneştii din Iveşti. "Aveam o Dacia Papuc, mi-o amintesc şi acum. Ştiu că am fost pe undeva pe la Oradea, dacă nu mă înşel, să aduc una dintre femei. Pe drum, a râs de mine şi mi-a pus în braţe un lingou de aur de vreo două kilograme. Niciodată nu văzusem aşa ceva", îşi mai aminteşte bătrânul.
Lingoul de aur reprezintă însă ultima sa amintire plăcută. Au urmat ani de umilinţe, de neajunsuri, de foame. "Am încercat să mă angajez, însă, la un moment dat, printr-un concurs de împrejurări, mi-am pierdut actele şi am rămas doar cu certificatul de naştere. Vă daţi seama că fără buletin nu am mai putut face nimic", a povestit omul.
Având în vedere că practic a dispărut pentru statul român, Tudose Hâncu a ajuns să locuiască pentru un timp în satul de pescari de pe malul Siretului, aflat în imediata apropiere a Barboşului. "Am făcut acolo plase, însă a trebuit să plec şi de acolo", a mai spus acesta.
Nea Tudose nu a plecat prea departe. A ajuns să trăiască într-o fostă clădire a CFR-ului, undeva în apropiere de gara Barboşi. Acolo, în încăperea de nici zece metri pătraţi, a petrecut două ierni, a trăit din mila oamenilor, dar a şi suferit umilinţe extreme. "Aproape nu este zi de la Dumnezeu când să nu îmi spargă copiii geamurile, când să nu mă bată cineva. Dar ce să facem, mergem înainte".
O mână întinsă
Imediat după Sărbătorile Pascale, Tudose Hâncu a avut parte şi de puţin noroc. A fost vizitat de un om care a dorit să-şi păstreze anonimatul, dar l-a ajutat să primească o masă caldă zilnică şi să facă demersuri pentru a-şi redobândi identitatea. De-abia după aceea, moş Tudose poate reintra în rândul lumii şi poate primi din nou pensie.
Astfel de drame se întâlnesc peste tot prin Galaţi. Orice bătrân ce stă cu mâna întinsă poate ascunde o poveste la fel de tristă. Depinde numai de noi să îl putem ajuta.
