Onoarea, ultima redută a unui veteran

Onoarea, ultima redută a unui veteran
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Jumătate din pensie, cheltuită pe deplasările cu taxiul pe străzile Capitalei * Totul, în urma unei întâmplări ce pare absurdă * Lovindu-se doar de refuzuri, vrea să se lege cu lanţul de gardul  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui *

Mateiu Costache, din Bereşti, a pus, din cauza Postului de Poliţie Vinderei-Vaslui, semnul egalităţii între anul 1951 când, la Bârlad, Securitatea îl arunca într-o celulă întunecoasă, pe motiv de Iosip Broz Tito, şi 2008, celălalt reper nefast din viaţa sa.

92 de ani. Patru clase. Veteran de război. Infirmitate severă la un picior. 64 de ani, apicultor.

Mai deţine 90 de familii de albine. Ca să le ştie în siguranţă şi totodată şi în mijlocul unei zone melifere, a cumpărat o casă în satul Docăneasa, din comuna Vinderei. Cheile, încredinţate unui strănepot, Sorin Lungu. Pentru extrasul mierii, două centrifuge.

Încurcăturile încep în anul 2006. Apelând la Costică Bejan, din Docăneasa, stupar şi acesta, să-i execute câteva lucrări agricole, cu tractorul, pe terenul dobândit prin cumpărare odată cu locuinţa sa nr. 2, intră în „horă”.

Nonagenarul susţine că i-a achitat vasluianului integral contravaloarea lor, în timp ce Parchetul din Bârlad, în baza cercetărilor efectuate de unul dintre agenţii de poliţie din Vinderei, scrie negru pe alb, în Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, din 23 august 2008, că „acesta (Mateiu Costache, n.n.), pentru munca prestată, în valoare de 1.000 de lei, i-a dat tractoristului o centrifugă”, aspect respins de bătrânul din Bereşti cu vehemenţă.

La 27 mai 2008, transportat cu căruţa la Docăneasa, de către strănepotul său, se prezintă la poarta lui Bejan. Din ogradă a ieşit să discute cu veteranul de război, fiindcă îl mai văzuse, Daniela Ion, femeia de casă a soţilor Bejan. Mateiu Costache mi-a declarat că n-a coborât din căruţă („Sunt infirm. Nu mă pot deplasa decât sprijinindu-mă în cârje”).

Amintindu-şi că centrifuga fusese luată de Costică Bejan de la omul din faţa ei, Daniela Ion i-a dat-o fără să stea la discuţii. În fapt, centrifuga, de 70-80 de kilograme, a fost scoasă din curtea soţilor Bejan de Sorin Lungu.

Revenind de unde fusese plecată, Ioana Bejan, aflând ce se întâmplase acasă în urma sa, i-a cerut Danielei Ion, imperativ, să se ducă la Mateiu Costache şi să-i ia centrifuga înapoi. Un balamuc întreg!

„Domnule agent, dă-mi drumul să plec acasă”

Plângere depusă la Poliţia Vinderei, împotriva lui Mateiu Costache, iscălită de Ioana Bejan (soţul ei se afla atunci în Italia). De investigarea cazului s-a ocupat un agent. Socotind că cercetarea va fi „ceva egal cu zero”, bereşteanul, pentru că se considera nevinovat, nu i-a dat importanţă, lăsându-se pe mâna Poliţiei („Centrifuga fiind a mea, era normal să mi-o recuperez”).

Chemat la Vinderei, să dea cu subsemnatul, a fost ţinut la post cinci ore. „Domnule, a ridicat tonul la agentul din faţa sa, pentru că mi-ai pus strănepotul pe drumuri, o să te reclam superiorilor dumitale şi s-ar putea să -ţi piezi galoanele. De altfel şi pe mine, om bătrân, mă ţii aici de atâtea ore…

Nu înţelegea de ce era întrebat ce are de gând să facă el cu stupii şi cu casa de la Docăneasa. Mateiu Costache: „Domnule agent, dă-mi drumul. Sunt dependent de medicamente, nu vezi că abia mă mai pot mişca? Fie-ţi milă de mine! Scrie ce vrei şi dă-mi foile să le iscălesc, numa’ lasă-mă să plec acasă”.

Una din nemulţumirile lui Mateiu Costache: partea de cercetare ce ar fi trebuit, în accepţiunea sa, să evidenţieze că plata lucrărilor agricole o făcuse de faţă cu martori ce ar fi trebuit să fi fost audiaţi, a fost „sărită”.

Primind amenda, ca să nu facă greutăţi statului român, a plătit-o la Trezorerie

Astăzi regretă că la audiere n-a fost asistat de un avocat şi că a semnat declaraţia „cu ochii închişi”. A rămas şocat, citind în Ordonanţă, că el, Mateiu Costache, ar fi recunoscut în faţa oamenilor legii că este vinovat.

A fost sancţionat administrativ cu amendă de 100 de lei. Dar nu asta îl deranjează, ci onoarea sa pătată.

Din octombrie 2008, adio somn! S-a adresat Cotrocenilor (i s-a răspuns că Preşedinţia nu se amestecă în treburile Justiţiei”), ziarului „Adevărul”, Procurorului General al României şi chiar doctorului Marcel Jora, medicul său de familie – „L-am rugat să-mi facă o injecţie ca să mor pe loc ori să-mi dea o pastilă, să termin cu viaţa. Nu suport gândul că eu am declarat una, iar din Ordonanţă reiese altceva”.

Lanţul, ca soluţie…europeană

Aşa infirm cum este, Mateiu Costache s-a încumetat să se ducă la Bucureşti, luni, 16 martie a.c., să ceară ajutor de la ministerele Justiţiei şi Administraţiei şi Internelor („poliţiştii din toată România sunt comandaţi de gălăţeanul nostru, Dan Nica”).

Jumătate din ultima pensie, cheltuită pe deplasările cu taxiul pe străzile Capitalei. Îndrumat de unii şi de alţii, a ajuns la uşa Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Primit cu răceală. După ce i-a fost citită plângerea, verdictul: „Domnule Matei, cazul dumneavoastră e de competenţa Ministerului Justiţiei”. Pus pe liber, nu mai nimerea uşa. 

La Ministerul Justiţiei, ajutat de doi uşieri în uniformă să urce scările („M-au dus aproape pe braţe”), a fost primit de un consilier, deşi veteranul ar fi vrut să dea ochii cu ministrul Cătălin Predoiu.  Din nou, răspuns defavorabil („Aţi avut dreptul să depuneţi contestaţie la primul-procuror de la Bârlad, în termen de 20 de zile de la comunicarea Ordonanţei. De ce n-aţi uzat de el?”).

A revenit de la Bucureşti supărat pe toată România.

Miercurea trecută, fiindcă este abonat la „Viaţa liberă”, m-a rugat să mă duc să-l ascult şi eu. Ceea ce m-a intrigat, lanţul de lângă Dosarul „Centrifuga”. L-a pregătit pentru a se lega cu el, săptămâna viitoare, în faţa sediului I.P.J. Vaslui ca să atragă astfel atenţia inspectorului şef  de aici asupra celor păţite de dumnealui la Vinderei.

În cazul că nici Vasluiul nu va dispune refacerea cercetării de către un alt agent, îşi va scoate paşaport şi – cu lanţul în servietă – se va duce, în cârje, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

N.R. Nu suntem în măsură să judecăm acest caz, pe care doar instanţele judecătoreşti şi superioare l-ar mai putea desluşi. Dincolo de orice  consideraţie, disperarea unui vârstnic, unul care, pe lângă faptul că nu trăieşte din mila nimănui, a mai şi luptat pentru ţara asta, nu poate fi pusă la îndoială.

Iar pentru un militar, onoarea rămâne mereu ultima redută. Una în care se  câştigă sau se moare.

Citit 984 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.