Farmacia din rucsac. Află ce medicamente e bine să iei cu tine în vacanţă

Farmacia din rucsac. Află ce medicamente e bine să iei cu tine în vacanţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Alături de echipamentul de sport, haine şi pantofi, nu uita să rezervi un mic spaţiu în rucsacul de vacanţă şi pentru câteva medicamente care, la momentul potrivit, pot face diferenţa dintre o excursie reuşită şi una ratată * Nu trebuie să te bazezi pe faptul că vei găsi farmacii în drumul tău, pentru că rişti ca acestea să fie ori închise, ori prea departe


Arsuri ale pielii

Chiar dacă foloseşti creme de protecţie solară, se poate întâmpla să te trezeşti pe piele cu mici arsuri, mâncărimi sau iritaţii. Astfel, este recomandat să iei cu tine alcool mentolat, un unguent cu propolis sau cu aloe vera şi un gel calmant. Mai ales dacă mergi pentru prima oară anul acesta pe litoral, trebuie să ai mare grijă la protecţia pielii. O atenţie specială trebuie să aibă cei cu pielea deschisă la culoare şi cu ochi albaştri. Alcoolul mentolat costă între 5,4 şi 8 lei, în vreme ce unguentul cu propolis poate fi cumpărat de la magazinele de produse naturiste cu preţul de 8 lei.

Răceli sau dureri 

Medicamentele care calmează durerea (Antinevralgicul, Aspirina, Algocalminul sau Paracetamolul) sunt bune şi pentru scăderea febrei. Ele pot fi folosite pentru durerile musculare, dentare sau pentru cele produse de ciclul menstrual. Este de preferat, însă, să eviţi variantele lor efervescente, deoarece pot atrage umezeala, devenind astfel ineficiente.

Alergii

Dacă ştiţi că aveţi alergie la polen, la părul de animale sau la înţepăturile insectelor, este bine ca în mica trusă de prim-ajutor să puneţi şi un medicament antihistaminic (Claritine, Cetrine, Aerius). Chiar dacă vă scapă de alergie, însă, unele dintre ele pot provoca ameţeală şi somnolenţă. De aceea, este de preferat să le luaţi înainte de culcare şi să citiţi în prealabil prospectul. Preţul unei cutii cu tablete de antihistaminice variază între 15 şi 25 de lei, în funcţie de producător.

Greţuri şi vărsături

Răul de maşină, de înălţime sau de mare pot fi ţinute sub control cu medicamente antivomitive (Metoclopramid, Motilium etc.) De asemenea, aceste produse farmaceutice sunt recomandate şi dacă ai mâncat mult şi cu poftă. Asemănător ca în cazul antihistaminicelor, însă, şi antivomitivele pot da stări de ameţeală, somnolenţă şi oboseală. 40 de comprimate de Metroclopramid costă 4,28 lei.

Constipaţie şi diaree

Indiferent pe care dintre ele o consideraţi mai supărătoare, este foarte probabil ca atât constipaţia, cât şi diareea să vă creeze neplăceri în timpul vacanţei. Schimbarea bruscă a obiceiurilor alimentare, consumul insuficient de lichide sunt cele mai frecvente motive care vă pot provoca probleme ale tranzitului intestinal. Constipaţia poate fi tratată cu un laxativ - sub formă de supozitor, tabletă sau sirop - şi prin consumul de multe lichide. Atenţie, însă, deoarece laxativele nu trebuie folosite consecutiv pentru mai mult de două zile. În cazul scaunelor proaste, există o varietate de tablete, capsule sau pulberi, unele putând fi luate chiar şi în perioada de sarcină sau de alăptare. Cele mai cunoscute sunt Furazolidonul (20 de comprimate la 15 lei), Smecta (18,45 lei) şi Loperamidul (9,5 lei).

Balonări şi arsuri stomacale

Grăbit să începi următorul traseu montan sau înfometat după o drumeţie de câteva ore, în vacanţă există toate şansele să mănânci copios sau pe fugă. Doar că necazurile vin odată cu senzaţia de saţietate şi se manifestă cel mai frecvent prin balonări, crampe abdominale sau arsuri stomacale. Este destul de simplu să le previi, însă, dacă cu o jumătate de oră înainte de masă iei o tabletă de Motilium sau Metoclopramid. Pentru ameliorarea balonărilor, pune în rucsac şi un medicament pe bază de cărbune medicinal. Senzaţia de arsură (aşa-numitul reflux gastroesofagian) poate fi ameliorată dacă la o oră după masă iei un antiacid sau un antisecretor (Rennie13 lei, Dicarbocalm 8,4 lei, Omez 21 lei).

Citit 5482 ori Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2013 16:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.