Familia bătrânei Alexandra Teodoraşcu din strada Lozoveni nr. 148 are, neîntârziat, nevoie de sprijinul nostru, până nu este prea târziu. Gălăţeanca, în etate de 76 de ani, supravieţuieşte într-o dărâmătură, proprietate personală, în care mai trăiesc fiica sa, cu grad de handicap III, plus o nepoată care are un minor, în vârstă de şase ani. Toate cele trei femei şi minorul însumează, lunar, un venit de 550-600 lei, buget insuficient pentru a hrăni atâtea guri, pentru a creşte un copil şi a îngriji şi trata o femeie cu grad de handicap.
De aceea, la apelul nostru de a le repara casa au răspuns Parohia „Sfânta Ecaterina” şi Protoieria Galaţi, care vor încerca în perioada următoare să adune materiale de construcţie, pentru a putea repara - până va da frigul - casa acestor semeni. E nevoie de un efort din partea fiecăruia dintre noi, pentru a-i ridica din nevoi. Peretele dinspre nord al casei este aproape dărâmat, acoperişul este rupt, deteriorat, iar leţurile care ţin tavanul sunt putrede, ele având - la fel ca şi casa - vreo 200 de ani, spune bătrâna Alexandra Teodoraşcu.
Deunăzi, părintele Alixandru Teodosiade, paroh la Biserica „Sfânta Ecaterina”, ne-a spus că pentru a putea repara casa din strada Lozoveni nr. 148 e nevoie de tablă, pentru acoperiş, de cărămizi, ciment, pietriş, lemn. Orice donaţie o puteţi face la Biserica „Sfânta Ecaterina” de pe strada Traian, parohie de care aparţine familia Teodoraşcu.