Şomer la a doua tinereţe: "Cum să supravieţuieşti cu 120 de lei pe lună?"

Scris de Maria Stanciu

Vineri, 19 Iulie 2013 06:00

5.038 dintre cei 16.918 şomeri aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi la sfârşitul lunii iunie, au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. Vârstă critică, spun specialiştii, pentru că, deşi mulţi sunt pregătiţi profesional şi cunosc mai multe meserii, nu fac parte din categoria preferată de angajatori.

Cum îşi duc crucea unii dintre ei, ca şomeri la a doua tinereţe?, a fost întrebarea pe care am adresat-o câtorva dintre ei.

„E greu de explicat în cuvinte, fiindcă eu caut de lucru cam din 1994, de când am ieşit în şomaj. În toţi aceşti ani, am fost angajat cu carte de muncă doar nouă luni şi, de atunci, tot încerc să găsesc ceva de lucru. Am mai fost zilier, am făcut zidărie. Sunt singur şi de la începutul anului în curs am intrat în rândul asistaţilor sociali şi în această calitate primesc, lunar, 120 de lei. Am venit la AJOFM să iau o adeverinţă că nu-mi găsesc de lucru, ca să pot beneficia de cei 120 de lei din care abia îmi plătesc lumina şi pâinea. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, altfel e greu”, se plânge Jean Darie, 54 de ani, şomer neindemnizat. (foto1)

„Am ieşit de mulţi ani din şomaj, ca lăcătuş. Am învăţat să fac de toate. De la începutul anului sunt în ajutor social, cu 120 de lei pe lună. Bineînţeles că nu se poate trăi din aceşti firfirici cu care îmi asigur pâinea şi ceva medicamente. Caut de lucru, dar când aud angajatorii că ai 48 de ani, te privesc lung şi îţi spun că vor tineri. Am lucrat pe ici, pe colo; mai merg la ţară şi lucrez ca zilier, dar e greu de explicat în cuvinte. Este descurajant să fii şomer neindemnizat”, ne-a spus Constantin Goleanu, în vârstă de 48 de ani.

„Eu, de jumătate de an, trăiesc dintr-o îndemnizaţie de şomer de 420 de lei pe lună şi nu e o fericire. La 51 de ani pe care-i am, nici nu pot să mă angajez, nici să mă pensionez. Acum sunt şi cu piciorul în ghips şi noroc că are soţul pensie. Sunt atâtea cheltuieli că nu mai fac faţă. La întreţinere, la lumină, pentru medicamente, pentru pâinea cea de toate zilele. Este o cruce greu de dus. Dacă nu se relansează economia, nu ne găsim de lucru”, ne-a spus Otilia Vitveschi, 51 de ani.