SFATUL MEDICULUI: Modalităţi simple de a face faţă caniculei

SFATUL MEDICULUI: Modalităţi simple de a face faţă caniculei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Respectarea unor reguli simple ne poate feri de efectele neplăcute sau de-a dreptul periculoase ale codului galben de caniculă * Copiii mai mici de 2 ani, persoanele trecute de 65 de ani şi bolnavii cronici sunt cei mai sensibili în faţa temperaturilor ridicate


Temperaturile ridicate fac ca în fiecare vară numărul celor care au nevoie de Ambulanţă să crească în mod simţitor. Acest lucru se vede şi în unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor, care în astfel de zile devin neîncăpătoare. Sfaturi următoare sunt valabile atât pentru persoanele sănătoase, cât şi pentru cele care suferă de diverse boli cronice.

"În zilele caniculare trebuie să evităm ieşitul din casă între orele 11,00 şi 17,00, atunci când se înregistrează vârful de temperatură. Sunt recomandate hainele de culoare deschisă, lejere, preferabil cu mâneca lungă. Umblatul în pielea goală, pe lângă faptul că este inestetic, duce la o deshidratare destul de rapidă. Mai mult, există şi riscul apariţiei cancerului de piele provocat de radiaţiile ultraviolete, care în ultimii ani sunt din ce în ce mai agresive. Hainele trebuie să fie făcute din bumbac sau in, pentru a putea absorbi transpiraţia. De asemenea, pe cap trebuie să avem o şapcă sau o pălărie", explică dr. Valentin Boldea, medic de familie şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Multă apă şi fără alcool

Deşi cantitatea de apă pe care trebuie să o bem diferă de la o persoană la alta, important este să nu ajungem în situaţia de a resimţi senzaţia de sete. Sunt de preferat apa plată sau sucurile naturale. În acelaşi timp, este bine să evităm alcoolul şi cafeaua, deoarece duc la deshidratarea organismului. De asemenea, în zilele călduroase de vară medicii ne recomandă să mâncăm mai ales fructe şi legume şi să evităm mâncărurile greu digerabile.

Locuri de evitat

După ora 11,00, temperatura din mijloacele de transport în comun ajunge în multe cazuri chiar şi la 50 de grade Celsius. "În aceste situaţii, funcţiile vitale ale organismului se modifică brusc, crescând astfel atât pulsul, cât şi tensiunea arterială. Sfatul meu este să ne rezolvăm toate treburile care necesită ieşirea din casă înainte de ora 11,00 dimineaţă. Ce nu am putut face până atunci, este bine să amânăm pentru după ora 17,00", adaugă dr. Boldea.

Prin momente neplăcute pot trece şi cei care de la 35 de grade Celsius intră direct într-un supermarket, unde temperatura scade brusc. Mai ales în cazul cardiacilor pot apărea astfel crize, din cauza micşorării bruşte a diametrului vaselor de sânge. Ca o regulă, diferenţa de temperatură nu trebuie să fie mai mare de 10 grade Celsius.

Sfaturi speciale pentru bolnavii cronici

Cei care suferă de boli cardiovasculare, boli respiratorii sau de diabet zaharat trebuie să respecte neapărat regulile de mai sus şi să nu întrerupă tratamentul pe care îl urmează. De asemenea, în cazul acestor categorii de bolnavi este necesară o legătură periodică cu medicul de familie sau cu cel specialist.

Citit 1558 ori Ultima modificare Luni, 29 Iulie 2013 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.