La oraş, cu apucături rurale: Vinete coapte în faţa blocului

La oraş, cu apucături rurale: Vinete coapte în faţa blocului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atmosfera de lipsă de respect a unora faţă de alţii nu se opreşte doar la nivelul străzii. Nepoliteţea şi lipsa celor şapte ani de acasă se fac simţite mai ales în perimetrul strâmt din preajma blocurilor în care locuim. Zona Siderurgiştilor fiind un cartier supraaglomerat, fireşte că şi năravurile sunt la ele acasă. "În spatele pescăriilor de pe strada Siderurgiştilor, unii dintre vecinii noştri şi-au amenajat grătare. Nimic de zis, însă cât e vara de lungă miroase a fum, de la vinete coapte şi de la fripturi, de nu mai poţi să respiri. Zilele acestea a fost foarte cald şi aerul este irespirabil, nu mai ştim cum să mai stăm în casă, din cauza fumului. Dacă închidem geamurile nu mai avem aer, dacă le deschidem, ne sufocăm... Cine oare ar putea să-i mai potolească pe aceşti oameni şi să-i facă să înţeleagă că nu sunt la ţară. Să meargă la rudele de la ţară să-şi facă vinete, că noi nu mai rezistăm", sesizează doamna Ecaterina Gheţiu.

Ce facem cu cartoanele mari?

Aceasta ne-a relatat că nu există nicio regulă şi nicio ordine în privinţa selecţionării gunoiului menajer. "Acele recipiente pentru separarea gunoiului nu sunt nimerite pentru deşeurile mari din carton. Adeseori, unele societăţi, dar şi noi le aruncăm lângă containerele existente. Cei de la Ecosal vin, ridică gunoiul menajer, dar cartoanele rămân pe loc. Lăsate la voia întâmplării, ele sunt un mijloc de infecţie, fiindcă sunt aruncate dintr-un loc în altul de scormonitorii de gunoaie. E o privelişte dezolantă şi nu înţelegem de ce nu s-a gândit firma de specialitate şi la o astfel de situaţie", mai spune Ecaterina Gheţiu.

În preajma mini-magazinului VL, un coş de gunoi, vă rugăm!

"Propunem ca în preajma chioşcului VL de la Staer, să fie montat un coş de gunoi, fiindcă este o zonă de trafic intens şi, ca să arunci o hârtie, trebuie să baţi o cale de cel puţin o sută de metri sau să traversezi strada! Este o zonă aglomerată, e murdară şi vedem rar măturătorii pe aici", sesizează gălăţeanul Dănuţ Tofan.

Citit 1890 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2013 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.