Gâlceavă mare la fântâna din… Fântânele

Gâlceavă mare la fântâna din… Fântânele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu unul, nu doi, ci trei membri ai unei familii au luat bătaie, în doar câteva minute, de la acelaşi vecin *

O gălăţeancă de 36 de ani din satul Fântânele a ajuns la spital după ce, susţine ea, a vrut doar să îi ţină partea fiului ei, care încasase un pumn zdravăn în ochi. Se pare că băiatul, aflat în pragul majoratului, fusese luat, pe nesimţite, în vizor de un vecin, la o fântână din apropiere, unde se dusese să scoată o găleată de apă.

Femeia povesteşte că fiul nu mai e la şcoală şi îşi ajuta familia, în gospodărie. S-o fi certat cu agresorul, la buza fântânii, cine mai ştie? Cum-necum, respectivul vecin l-a pocnit pe băiatul ieşit după apă, iar acesta şi-a înştiinţat familia despre incident.

Drept urmare, bunicul agresatului (tatăl mamei) în vârstă de 75 de ani, a ieşit şi el la fântână să şi apere nepotul de furia vecinului. N-a prea reuşit, pentru că agresorul – un bărbat de vreo 24 de ani – l-a lovit şi pe el, cu sete.

În cele din urmă, mama băiatului a plecat să-şi apere familia batjocorită şi, evident, a fost şi ea pocnită. „Era beat. A dat cu pumnul şi a plecat!”, spune femeia, depănând  firul evenimentelor.

O vecină a fost cea care a chemat  Ambulanţa, aşa că femeia a ajuns la Urgenţe. Băiatul ei a rămas acasă, să îşi oblojească ochiul cu pâine şi vin. Se pare că şi starea bunicului este suficient de bună încât acesta să nu necesite internare.

Femeia, în schimb, este în grija medicilor din cadrul Serviciului de Neurochirurgie al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Un ochi i s-a închis din pricina loviturii şi are capul bandajat.

„Toată familia a fost bătută, de un golan, la cişmea. Primul care a fost trimis să ia apă - oamenii văruiau pentru Paşti – şi bătut de agresor a fost băiatul. Următorul bătut a fost bunicul acestuia, apoi mama băiatului. Agresorul nu este un criminal în serie, ci un bătăuş în serie”, a declarat directorul medical adjunct al Spitalului Clinci de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa (foto).

După externare şi după ce îşi va elibera certificatul medico-legal, femeia se va mai gândi dacă depune sau nu plângere. Oricum, cumva tot va trebui să îşi pună familia la adăpost de astfel de agresiuni „în serie”.

Citit 941 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.