* „Nu o las pe nepoţica mea să se aşeze pe bancă, că e murdar” * „Mi-a dat căţelul ei de jucărie, să mă apere” *
La 71 de ani, caută soluţii pentru copilaşul căruia îi arată lumea. Îi arată Galaţiul. Zilnic, îşi plimbă nepoţica de mână, prin oraş. Ce vede un copil în oraşul îmbrăţişat de Dunăre? Gălăţeanul Florin Gavrilă ne-a scris pentru că tristeţea şi murdăria Galaţiului a ajuns să-l doară.
„…să pună mâinile unde alţii au stat cu picioarele”
„Unde începe şi unde se termină mizeria din oraş? Dumneavoastră aţi văzut cât de jegos este lăsat să fie Galaţiul nostru? Avem copii mici – ei ce văd? Scuipaţi, coji de seminţe sub fiecare băncuţă, staţii de autobuz murdare, trotuare sparte, străzi pline de gropi.
Eu nu o las pe nepoţica mea să se aşeze pe nicio bancă. Îi văd pe adolescenţi cum stau cu picioarele pe ele. Şi cum să o las pe ea, la doi ani, să pună mânuţele acolo unde au stat alţii cu picioarele?
Ne intră jegul oraşului în suflete
Florin Gavrilă continuă: „Într-o zi, era să ne dărâme pe amândoi, când ne plimbam, pe Faleza Superioară. Erau mai mulţi liceeni, cu rolele. Ştiu că nu au nici ei pe unde să se plimbe, dar ei nu văd un bătrân cu un copil mic în braţe? Au dat peste noi, m-au împins şi au râs”.
„Nepoţica mea nu a mai vrut să iasă la plimbare de atunci. Îi este frică pentru mine. Când m-a văzut dimineaţa că ies la cumpărături, mi-a dat căţelul ei de jucărie: să te apere, bunicule, aşa mi-a zis”.
„Oraşul acesta nu este aşa, copiii nu sunt aşa. De ce nu scrieţi că atâta jeg lăsat în Galaţiul nostru ne intră în suflete şi ni le înnegreşte?”.
Este scrisoarea unui DOMN. La 71 de ani, Florin Gavrilă cere dreptate pentru Galaţi. Pentru nepoţica lui. Pentru copiii care nu au unde să se dea cu rolele. Pentru oraşul din staţiile de autobuz.
O baie ne-ar prinde bine.
