"La pas, pe Domnească" / Fotografie veche şi concerte, la Grădina Botanică

"La pas, pe Domnească" / Fotografie veche şi concerte, la Grădina Botanică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sub genericul „La pas, pe Domnească”, mâine, începând cu ora 10,30, la Rosariumul de la Grădina Botanică (iar în caz de vreme nefavorabilă, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii), va avea loc vernisajul unei expoziţii însumând 250 de fotografii şi ilustrate vechi, urmat de un spectacol de muzică şi dans. Iniţiatorii evenimentului sunt Bogdan Brînzan şi Mădălin Şerban, alături de colecţionarii Costel V. Gheorghiu, George Milea, Florenţiu Tanascov, Ilie Negrea, Alexandra Munteanu, Iulian Panait şi fotografii Iulia Mihai, Alina Şerban, Paul Coev, George Nica, Nelu Jirebie şi Florin Nicu Tanasă. La realizarea evenimentului au colaborat Complexul gazdă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” şi Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”. Este al cincilea eveniment de acest gen iniţiat, în ultimele 12 luni, de Bogdan Brînzan (Blocul Ţiglina de pe Facebook).

Dincolo de ceea ce se vede în aceste expoziţii, între cei care expun – atât colecţionari, cât şi fotografi – s-a legat o prietenie trainică: „Marea mea satisfacţie este că am reuşit să creez acest grup unit, închegat, alcătuit din oameni de profesii şi vârste diferite, cu preocupări diferite, dar cu o dragoste nemărginită pentru Galaţi”, mărturiseşte Bogdan. Una din preocupările sale, dincolo de restituirea Galaţiului din sufletul nostru, este promovarea tinerilor talentaţi: „Elevii Liceului de Artă m-au impresionat în mod deosebit şi m-am gândit că trebuie să-i promovăm. Şi pe viitor vom concepe organizarea expoziţiilor ca o îmbinare a artelor vizuale cu muzica şi dansul. De data aceasta avem lângă noi şi Centrul Cultural, care va asigura un program de muzică şi dans. Am găsit un partener deosebit în persoana domnului Sergiu Dumitrescu”, afirmă Bogdan.

Ce ne lipseşte, deocamdată? „În mod clar, o implicare mai mare a autorităţilor locale, în special a Primăriei, pentru organizarea unor spectacole de anvergură care, din păcate, sunt foarte costisitoare, iar posibilităţile noastre financiare sunt limitate. Noi iniţiative avem, dar avem nevoie de sprijinul Primăriei pentru materializarea ideilor noastre”, conchide Bogdan Brînzan.

Citit 1745 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2013 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.