Campanie VL "Monumentele Galaţiului": „Veghea” - înghiţită de vegetaţie

Campanie VL "Monumentele Galaţiului": „Veghea” - înghiţită de vegetaţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Una dintre lucrările plastice de referinţă din Parcul Cloşca este „Veghea”, semnată de sculptorul gălăţean Sergiu Dumitrescu, realizată în 1995, în cadrul celei de-a patra ediţii a Taberei naţionale de sculptură în metal. Sergiu Dumitrescu a fost, de altfel, şi coordonatorul ediţiilor din anii 1991, 1995 şi 1997.

„Sculpturile în metal întruchipează spiritul Galaţiului”

„Veghea a apărut, ca orice lucrare, din suflet”, mărturiseşte autorul, povestindu-ne istoria lucrării: „După experienţa ediţiei din 1991, văzând care sunt posibilităţile de lucru din Şantierul Naval, am încercat să modelez tabla. Am lucrat ca la forjă: pe o structură prestabilită, sudam materialul în două puncte, îl încălzeam la roşu şi îl modelam, încercând să îl aduc aproape de textura pielii umane. Lucrarea e, de fapt, un înger care se odihneşte şi veghează. Fiind un parc prin care merg mulţi copii, am zis să regăsim în el îngerul care ne veghează pe fiecare”. 

Când trece pe lângă Parcul Cloşca, deşi lucrarea nu mai poate fi văzută din cauza vegetaţiei abundente care aproape că o sufocă, Sergiu Dumitrescu vede vârful aripilor şi ştie că îngerul e acolo, la locul lui: „El aproape că nu se mai vede dintre copaci şi din verdeaţa excesivă. Însă, peste 50-100 de ani, aceste lucrări vor fi simboluri ale Galaţiului, ele dau personalitatea oraşului. Oamenii vin şi pleacă, sculpturile rămân. Sunt ca pietrele existenţei noastre. Şi sunt făcute dintr-o tablă groasă de un centimetru, care va rezista în timp. Tabla aceea înmagazinează în ea sufletele gălăţenilor: la un moment dat erau 34.000 de oameni care munceau în Combinat şi în Şantierul Naval”.  

„Parcul Cloşca ar trebui inclus într-un circuit turistic”

Vorbind despre felul cum ar putea fi mai bine pusă în valoare această lucrare, arhitectul Radu Drişcu afirmă: „Ar trebui întreţinută. Ar trebui, poate, ca Parcul Cloşca să fie inclus într-un circuit turistic. Şi Faleza, de asemenea. Tot ce avem mai frumos în oraş sunt Dunărea şi parcurile, care, iată, încep să fie regândite. Depinde de priorităţile Primăriei, nu ştiu exact când anume va intra Parcul Cloşca în reabilitare, dar am văzut că există o tendinţă nouă, absolut surprinzătoare, care arată o preocupare pentru parcuri, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, la amploarea asta. Lucrările în metal îşi au deja viaţa lor, au început să crească plante prin ele, se integrează în mediu, oamenii se obişnuiesc cu ele. Aceste lucrări constituie un câştig enorm pentru oraş. Iar zona Dunării şi Parcul Cloşca sunt locurile care, poate, ne reprezintă cel mai bine. E un lucru destul de rar la noi în ţară să fie lucrate, la o asemenea scară, atâtea opere monumentale de artă contemporană în metal”.    

„Lucrarea îşi merită numele…”

Consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură este de părere că „lucrarea a fost concepută într-o anumită manieră şi cu un anumit sentiment din partea autorului. Poziţia ei, favorabilă, de altfel, începe să lase, însă, de dorit pentru simplul motiv că ea, pur şi simplu, acum parcă îşi merită numele: fiind înconjurată de arbuşti şi de copaci care o acoperă, deja pare că acest înger veghează de undeva, stă ascuns şi îşi aruncă privirea spre cei pe care trebuie să îi ocrotească. Să ţinem cont că este o operă de artă, o lucrare care trebuie pusă în valoare şi nu merită să fie umbrită de niciun fel de vegetaţie. Dimpotrivă, cei care au datoria să scoată la lumină şi să ţină aceste lucrări cât mai aproape de publicul gălăţean ar trebui să facă un mic efort şi să toaleteze vegetaţia de jur împrejur, pentru a scoate această lucrare în evidenţă. Ea trebuie redată din nou publicului”.

Din păcate, „Veghea” nu este nici pe departe cea mai oropsită dintre sculpturile în metal ale Galaţiului, care ar trebui să fie parte din cartea noastră de vizită…

Citit 2542 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2013 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.