Cât vă costă cadoul de Crăciun al copilului

Cât vă costă cadoul de Crăciun al copilului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum sărbătorile se apropie, cu siguranţă că mulţi dintre părinţi au început deja să-şi pună întrebări cu privire la jucăria pe care Moşul le-o va aduce cadou micuţilor în acest an. Dacă nu v-aţi hotărât încă asupra supereroului sau a păpuşii Barbie pe care o veţi alege, supermarketurile vin cu o ofertă foarte variată de astfel de produse. Problema care se pune astfel nu este ce jucărie să alegi, ci câţi bani ai la dispoziţie pentru a cumpăra cadoul "perfect".

Preţuri pentru toate buzunarele şi nu prea

Atât la raioanele de jucării pentru fete, cât şi la cele pentru băieţi, preţurile pornesc cam de la 15 - 20 de lei. Cu această sumă de pornire poţi alege o păpuşă destul de simplă, îmbrăcată cu o rochie la fel de anostă. La rafturile pentru băieţi, sub 20 de lei găseşti maşinuţe dintr-un plastic destul de fragil. Din acelaşi material, un set alcătuit din arc, sabie şi scut costă 20 de lei. Începând de aici preţurile urcă simţitor, ajungând să treacă nu în puţine cazuri chiar de 500 de lei.

Jocuri cu tradiţie

Pe rafturile cu jucării pentru băieţi cele care sar prima dată în ochi sunt seturile de piese Lego. Zeci de cutii de toate dimensiunile fac din alegerea cadoului o decizie deloc uşoară. Preţul porneşte de la 18 lei pentru o cutie "de buzunar" formată din câteva piese şi ajunge până la aproape 300 de lei în cazul cutiilor cu zeci de piese şi cu multiple posibilităţi de combinare. Tot de la Lego puteţi găsi în supermarket-urile gălăţene şi populara serie "Star Wars". Copilul poate construi astfel o machetă destul de fidelă a navelor spaţiale din celebrul film SF. Preţurile pornesc de la 170 de lei şi ajung până la aproape 250 de lei. Unele magazine oferă şi vouchere cadou de câteva zeci de lei la cumpărarea figurinelor Lego care depăşesc un anumit preţ.

Supereroii, la mare căutare

Preţul nu este însă mereu şi un garant al calităţii. Pentru jucăriile care întruchipează eroi îndrăgiţi pe întreaga planetă trebuie inevitabil să plătiţi şi un "supliment de vedetă". Un Spiderman destul de mic te poate astfel determina să scoţi din portofel 45 de lei. Dar cum după ce salvează lumea orice supererou trebuie să se mai şi odihnească, acelaşi personaj cu o pânză de păianjen în spate ajunge la aproape 80 de lei. Pentru autoboţii din "Transformers" preţurile pornesc de la 90 de lei. Şi maşinuţele lui Spiderman sunt la mare căutare, un set format din trei bucăţi costând 45 de lei. Nici eroii din "The Avengers" nu se lasă mai prejos, un Thor în miniatură, dar nelipsindu-i celebrul ciocan, ajungând la 55 de lei.

O lume a maşinilor

Dacă piesele Lego şi supereroii ocupă un spaţiu decent, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre maşinuţele de jucărie. Rafturi întregi ajung astfel să fie ocupate de la maşini de dimensiunea unei cutii de chibrit până la mici giganţi în care poate încăpea, cu indulgenţă, orice copil. Pentru cei care iubesc diversitatea există seturi formate din câteva zeci de mici figurine care reproduc de la maşini sport până la excavatoare şi buldozere. Preţul unei asemenea "colecţii" este de 100 de lei. O maşină teleghidată costă până la 500 de lei, în vreme ce un avion cu telecomandă "doar" 350 de lei. Un tanc sau un avion simplu costă 40 de lei, în vreme ce o pistă pentru "liniuţe" ajunge 180 de lei.

De la Barbie la păpuşa  - bebe

Din niciun supermarket sau magazin de jucării nu lipseşte celebra şi supla păpuşă Barbie. De diferite mărimi şi îmbrăcate cu rochii diverse, preţul acestor jucării variază între 60 şi 160 de lei. Căutate sunt însă şi jucăriile multimedia. Ajutată de o baterie, păpuşa - bebe "Matilda" îţi mulţumeşte după ce îi dai de mâncat şi băut şi îţi explică cât de bune sunt pentru sănătate fructele şi legumele. Totul pentru 150 de lei. Ceva mai inteligentă, păpuşa "Ioana" acceptă un stick de memorie, cu ajutorul căruia poate spune poveşti sau cânta muzică. Pentru o asemenea reprezentaţie trebuie să plăteşti 200 de lei. Chiar dacă nu doar pentru fete, o bucătărie în miniatură, dar utilată cu toate aparatele şi ustensilele necesare unei gospodine, costă 550 de lei.

"La raft" vs. "pe internet"

Dacă în ciuda bunăvoinţei timpul este totuşi o problemă, puteţi alege ca Moşul să vină dintr-o Laponie virtuală, aflată la doar un click distanţă. Există astfel surpriza ca pe site-urile de profil să găsiţi jucării la un preţ mai bun decât în magazinele clasice. Trebuie însă să luaţi în consideraţie şi taxele de transport, precum şi faptul că multe poze de pe internet nu reproduc fidel produsul cumpărat.

Citit 1082 ori Ultima modificare Vineri, 13 Decembrie 2013 19:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.