Între ştiuţii şi neştiuţii eroi-martiri care au sfârşit tragic în masacrul de la Otopeni, în acel decembrie sângeros al anului 1989, este şi căpitanul Constantin Ionescu, şef pregătire de luptă la Aeroportul Otopeni. Născut în 21 august 1957, la Amara, comuna Balta Albă, judeţul Buzău, Constantin Ionescu a absolvit Liceul CFR Galaţi. A urmat Şcoala Militară din Sibiu. Revenind la Galaţi a fost înrolat la UM 01247; o vreme a îndeplinit misiunea de şef sector pregătirea tineretului pentru apărarea patriei, la Organizaţia Judeţeană de Tineret Galaţi, loc în care l-am cunoscut. În 1987 a plecat la Academia Militară, pe care a absolvit-o cu zece, fapt ce a făcut să fie repartizat la Aeroportul Otopeni, unde l-au surprins evenimentele din decembrie 1989.
Orfanii Revoluţiei
La 24 de ani de la sângerosul Decembrie 1989, într-o altă zi blândă de decembrie, am reîntâlnit-o pe Georgeta Ionescu, soţia bravului nostru erou-martir. O doamnă învăţătoare prin mâna căreia, vreme de patru decenii, au trecut generaţii de copii. O creştină demnă care s-a trezit în zorii lui decembrie 1989, mamă şi tată pentru proprii copii: Raluca Georgiana Ionescu, pe atunci de 2,6 ani şi fiul - Marius Răzvan - de doar un an. Astăzi, Raluca Georgiana este o frumoasă domnişoară, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice Bucureşti, în limba franceză şi a Facultăţii de Medicină Bucureşti, medic rezident la Spitalul de Pediatrie „Grigore Alexandrescu”. Marius, în vârstă de 25 de ani, este jurist la o Casă de Avocatură în Bucureşti; doi tineri care poartă ochii ageri şi inima mare a tatăl lor...
„Povestiţi-ne, cum era tata!...”
„Povestiţi-ne, cum era tata?”, m-am trezit îndemnată în momentul întâlnirii. Pe toţi trei i-am surprins înlăcrimaţi, curioşi şi dornici să afle - de la cei care l-au cunoscut pe căpitanul Constantin Ionescu - despre cum era, cum păşea, cum gândea şi simţea acest brav ofiţer al Armatei Române. Cele câteva ore pe care le-am petrecut s-au măsurat în nerostite emoţii, în pauze înăbuşite de lacrimi, în amintiri frumoase despre un ofiţer demn, altruist, curajos şi un tată grijuliu... „Când eram mic nu înţelegeam ce s-a întâmplat cu tata. Însă îmi amintesc că mereu, de Crăciun, când toată lumea îşi făcea cadouri şi vizite pline de bucurie, mama ne lua şi ne duceam în satul bunicii dinspre tata, la un mormânt cu flori, lumânări şi lacrimi...”, povesteşte Marius Ionescu, fiul eroului nostru martir.
Trupul căpitanului Constantin Ionescu este înmormântat în curtea bisericii din satul natal Amara, judeţul Buzău. „Toţi îl jelim, dar mama Maria Ionescu are casa vizavi de biserica din sat şi, de un sfert de veac, lacrimile ei au făcut să crească multe flori pe mormântul lui Dorel”, mărturiseşte Georgeta Ionescu.
În context, scenarii cu "terorişti"
După evenimentele de la Timişoara din 17 decembrie 1989, la Bucureşti, fostul „Dictator” a pregătit o cuvântare în faţa fostului CC. În 21 decembrie, autorităţile vremii au chemat 220 de soldaţi de la UM 0865 Câmpina, transmisiuni, cu misiunea de a se alătura „forţelor de represiune” în cazul în care mulţimea s-ar fi răsculat şi la Bucureşti. În 22 decembrie, la ora 11.00, la TVR s-a anunţat că „Dictatorul” a căzut... Apoi că gen. Vasile Milea s-a „sinucis”, unele surse susţin că a fost executat. Comanda a fost preluată de gen. Nicolae Militaru, absolvent al Academiei „Frunza” de la Moscova, „ofiţer instruit de către GRU - serviciul de spionaj rusesc, rivalii KGB-ului".
Soldaţi umiliţi
La aceeaşi oră, în aceeaşi zi, cei 220 de soldaţii de la Câmpina, care se alăturaseră „poporului", au fost trimişi din stradă în cazarma Trupelor de Securitate de la Băneasa-Bucureşti. Unii supravieţuitori susţin că „superiorii” i-ar fi umilit pe soldaţi, reproşându-le că nu au tras în oameni. 80 dintre soldaţii de la Câmpina, în dimineaţa zilei de 23 decembrie, ora 5.00, din ordinul gen. Gr. Ghiţă au primit misiunea să meargă să întărească paza la Aeroportul Otopeni. Soldaţii de la Câmpina s-au deplasat în trei camioane şi au trecut cu bine de toate punctele de control din oraş; au trecut fără probleme şi de cele trei puncte de control de la Aeroportul Otopeni. În jurul orei 6.20, în zorii zilei de 23 decembrie 1989, cpt. Constantin Ionescu a primit ordin, reiese că de la gen. Gr. Ghiţă, să însoţească soldaţii din cele trei camioane.. Supravieţuitorii masacrului spun despre cpt. Ionescu că a urcat în primul camion, pe post de „călăuză”, pentru a-i conduce în punctul de pază. Dar, după ce au ieşit din cel de-al treilea punct de control al aeroportului, după ce au parcurs câteva sute de metri, soldaţii s-au trezit în mijlocul unui vacarm. Se trăgea din trei direcţii...
Plutonier sub anonimat
Mai mult ca toţi, familia cpt. Ionescu, după ce a primit acasă mantaua care nu are nicio urmă de sânge se întreabă: Când şi cum a murit căpitanul Ionescu? "Cu ceva ani în urmă, un fost plutonier de la Otopeni mi-a spus că fratele meu, căpitanul Ionescu, nu a murit în timpul asaltului. După atacul încrucişat, el s-a deplasat la superiorul său, întrebându-L: ˝De ce a-ţi tras în soldaţi? Doar ştiţi că m-aţi trimis să-i însoţesc?˝. Plutonierul mi-a spus că în acea împrejurare, ˝superiorul˝ de la Otopeni ˝a ordonat să tragă. Ce vrea el (cpt. Ionescu) să mă tragă la răspundere?˝... După mai multe zile de căutări, am găsit trupul fratelui meu la morga. Era aruncat peste alţi soldaţi. Avea o împuşcătură în frunte şi una sub genunchi, fapt confirmat de expertiză. Înclin să cred această variantă, din moment ce mantaua este fără nicio pată de sânge”, spune Nicolae Ionescu, fratele eroului-martir.
Declaraţiile din volumul „Vin florile, seceraţi-le!”, de Emanoil Toma (preluate şi postate pe site-ul Asociaţiei 21 Decembrie) coroborate cu cele auzite de noi întăresc ideea că masacrul de la Aeroportul Otopeni este „scenariul” unei diversiuni, sângeroase. Oficial, s-a pus totul pe lipsa de comunicare...
40 de mucenici pe Altarul Ţării
În masacrul de la Otopeni au murit 40 de persoane, soldaţi tineri în floarea vârstei. „Flori secerate” pentru idealurile unei ţări aflată, şi atunci şi acum, la răscruce de vânturi. Dincolo de suferinţa celor care au rămas să-şi plângă eroii-martiri, dincolo de adevărurile ştiute doar de Dumnezeu, un fapt este cert. Cei 40 de soldaţi însoţiţi de căpitanul Constantin Ionescu sunt tinerii jertfiţi pe Altarul Mamei Românii. Ei au fost împăcaţi că-şi apără Mama atacată de "terorişti". Ei au murit, pentru ca noi să fim liberi. Oare, mai cred românii astăzi lacrimi?...
