Am văzut cu emoţie în faţa Televiziunii Române, pe placa aurie comemorativă cu eroii care au căzut apărând-o, şi numele unor tineri gălăţeni. Florin Bejenaru, 20 ani, soldat în termen, Costel Crap, 20 ani, soldat în termen, Leonete Crihană, 21 ani, muncitor la Bucureşti… De-a lungul timpului, despre unii am scris. În aceste zile am stat de vorbă şi cu dna Virginia Crap, mama lui Costel Crap. Un băiat liniştit, care n-ar fi ieşit în stradă dacă nu era trimis în foc, fiind militar, un băiat care muncea de la 17 ani jumate în Combinat, care avea o prietenă, un viitor... Boli, disperare, amintiri - de asta mai are parte mama sa acum, când alţii petrec de sărbători.
N-a vrut să se fofileze!
Costel chiar a vrut să facă armata, nu să fie reformat şi să se ruşineze apoi că n-a fost bărbat adevărat. Fiind cap de familie, după moartea tatălui, ar fi avut tot dreptul să scape de militărie, dar a refuzat asta! S-a oferit voluntar şi voluntar s-a dus către moarte, moartea care i-a trecut prin inimă, o inimă bună, în 23 decembrie 1989.
Fusese trimis la Bucureşti, cu compania, de la o unitate militară de lângă Ploieşti. „Când am făcut actele la Tribunalul Militar mi-au spus: "Doamnă, n-au fost securişti – s-a tras dintr-un bloc". Erau familii de ruşi acolo. A tras cineva cu o puşcă cu lunetă. Băieţii care au fost cu el când l-au împuşcat… nu pot să mai povestesc (plânge) mi-au spus că de acolo a fost împuşcat. A tras în inimă şi glonţul nu a ieşit din el. Ei mergeau spre Televiziune, prin Parcul Herăstrău, şi glonţul a trecut printr-o creangă de copac şi l-a lovit în spate. Am tras toate actele la xerox, nu le-am citit că nu rezist…”
„Am depus un jurământ!”
Costel ar fi putut scăpa: „Fusese trei zile în permisie. Era bolnav, avea o durere de cap… I-am zis că-l internez la Spitalul Militar. Mi-a zis: "Nu rămân, că am depus un jurământ!".
Când i-au trimis la Bucureşti, el era internat în infirmeria unităţii. L-au scos de-acolo de l-au dus la revoluţie şi au lăsat pe altul în unitate. Întâi i-au dus la Otopeni şi atunci Sergiu Nicolaescu a strigat că să vină să apere Televiziunea, că la Otopeni sunt prea mulţi. Şi s-au dus la Televiziune… Şi unitatea este vinovată, pentru că nu era nevoie să-i ducă la Bucureşti. I-au adus înapoi după o lună de zile murdari şi vai de capul lor. Când m-am dus să vorbesc cu băieţii care voiau să-mi povestească cum a fost, a venit unul mai mare-n grad, un ofiţer – era beat, că după revoluţie beau de bucurie… Şi unitatea este vinovată. Eu vinovat îl găsesc şi pe Iliescu şi pe mai mulţi."
„N-au murit ca proştii!!!”
"Mulţi spun că sunt revoluţionari... Unul, de la Galaţi, m-a şi jignit: că ce, au murit ca proştii! N-au murit ca proştii, au fost obligaţi să se ducă!!! Ei nu ştiau nici să ţină arma în mână, abia intraseră în armată, n-au apucat să facă instrucţie. Se încorporase în 30 septembrie. La jurământ era bine, dar slab, că n-aveau mâncare. Şi acum lumea s-a întors, spune că era mai bine pe timpul lui Ceauşescu. De ce era mai bine? Cică nu trebuia să-l omoare pe Ceauşescu în ziua de Crăciun – Dumnezeu a orânduit treaba asta, că ne-a asuprit prea mult! Eu făceam cald în bucătărie când era Costel mic, în ´69. Murise soţul, rămăsesem cu copiii, cu fata mai mare şi cu Costel. Trebuia să-l înfofolesc când îl duceam în casă – cum era asta, era bine?! Televizor n-aveam, lumina se oprea, dacă vorbeai ceva… Aveam pe scară un agent al Securităţii, o vecină cu care trăiam bine, dar s-a dus să mă dea în gât că eu mai ziceam câte ceva.”
Morminte bătute-n cuie
Dacă în ultimii ani unii revoluţionari s-au dovedit fie falşi revoluţionari, cu mărturii contrafăcute, fie chiar colaboratori ai Securităţii, nici morţii nu par să scape de o reevaluare a timpului…
Mama eroului spune: "Mă deranjează că acele morminte s-au ruinat! Se duc pe vremea asta şi le cârpăcesc! Prind plăcile în cuie… cu holtşuruburi, sau le lipesc puţin şi în februarie cad! Păi ce trebuie să fac? Îmi vine să iau o placă din aia şi să i-o pun primarului în braţe! Nu ştiu la cine să mă duc, că m-aş duce! ? Măcar să ne dea voie să reparăm noi, că la domnul primar nu ne primeşte. Avem şi din ăia înmormântaţi la eroi fără să fie eroi! S-a deschis aleea şi, fiind deschisă, care cum venea îl băga acolo. Pe unul, că era mare prin Combinat şi învârtea nu ştiu ce, altul, de la Securitate, tot acolo înmormântaţi. Copilul meu a murit nevinovat! A pus primarul Nicolae plăci cu numele copiilor noştri în faţa blocului [fiecăruia]: Crap Costel, Grigoraş şi aşa mai departe… Toate au dispărut, pe toate ni le-au luat! La mine le-au smuls că trebuia să-şi urce unul maşina şi era chiar pe marginea trotuarului. Ce mai avem de câştigat? Toţi s-au ridicat, iar copiii noştri putrezesc în pământ!”
