Ajunul Naşterii Domnului este ultima zi din Postul Crăciunului, o zi în care aşteptăm, de două mii de ani, la prezentul continuu al lui Dumnezeu, să-L primim pe Pruncul Iisus abia născut. Solii Pruncului Iisus sunt colindătorii care vor veni pe la uşi, pe la fereşti să ne anunţe minunata veste a Naşterii Pruncului în sărăcăcioasa peşteră a Betleemului ("Casa Pâinii", în ebraică). Mai ales, vor intra în casele noastre preoţii cu Icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi ne vor binecuvânta cu lumina Sfântă din "Casa Pâinii" - Betleemul. În această zi încă de post, creştinele îşi pomenesc morţii, dau de sufletul celor adormiţi turte, prune uscate, sarmale de post şi colăcei. Cu toţii, Să-L slăvim şi să-L întâmpinăm pe Cel născut, pe Pruncul Iisus Hristos!
24 decembrie, Ajunul Naşterii Domnului/ Preoţii vestesc minunea de la Betleem Scris de Maria Stanciu
Maria Stanciu
Articole recente - Maria Stanciu
Străbunii martiri de la Salcia se întorc Acasă Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un nou mandat de patru ani Ocrotitor al cartierului Mazepa II. Sfântul Luca al Crimeii, cinstit şi la Galați Postul lui Sân-Petru, trei săptămâni de abstinență şi fapte bune Mănăstirea din Buciumeni a primit mii de pelerini în ziua Sfintei Treimi
Mai multe din această categorie:

