Botezul Domnului este praznic împărătesc şi este prăznuit, an de an, pe 6 ianuarie. Sărbătoarea are darul de a aduna în comuniune Arhiereul locului, preoţii şi creştinii ca să se sfinţească. Rugăciunea se poartă în această zi în biserici, dar şi în mijlocul creaţiei lui Dumnezeu, în locurile cu apă, în cazul gălăţenilor, pe malul Dunării - „Iordanul românilor”.
Pe vremea Apostolilor
Din surse ale Sfintei Tradiţii, reţinem că sfinţirea apelor se practica pe vremea primilor Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ei săvârşeau sfinţirea Apei celei Mari în Ajunul Bobotezei. Botezul Domnului a fost săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul. Vechi iudei se întrebau dacă nu cumva prorocul Ioan Botezătorul era Mesia? Ioan îi lămureşte că el este doar "Sfeşnicul Luminii" şi are doar misiunea de a arăta "Lumina lumii", pe Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul. „El era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume”, spune Sfântul Evanghelist Ioan (1,9) şi El va boteza cu apă şi foc, cu Duh Sfânt. Acelaşi evanghelist ne relatează, pe calea revelaţiei divine, că „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2).
Lumina harică, darul lui Dumnezeu
Tot din Scripturi aflăm că, la Facerea lumii, „Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” şi „pământul era netocmit şi gol şi întuneric era pe faţa pământului” (Facere 1,1). Atunci, Dumnezeu a zis „să se facă lumină” şi s-a făcut lumină. Înţelegem că s-a făcut lumină la Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt purtător de har. „Legea prin Moise s-a dat, iar harul prin Iisus Hristos”. "Şi a zis Dumnezeu să fie lumină şi a fost lumină", aflăm din Cartea Facerii… Dumnezeu prin Cuvântul Său a făcut lumea, despărţind - mai întâi - întunericul de lumină. Deducem că lumina este un dar de la Dumnezeu.
Botezul Domnului ne arată o altfel de existenţă. "Acesta este Fiul Meu, întru Care am binevoit!", spune un glas din Ceruri, la Botezul Domnului. Glasul este însoţit de o teofanie, o epifanie care ne aduce în prim-plan o a Treia "Persoană" - a Duhului Sfânt, prefigurat - potrivit Scripturii - de un porumbel. Faptul este ilustrat în icoana Botezului Domnului printr-un porumbel, simbolul Duhului Sfânt. Relatarea despre Botezul Domnului ne transferă din lumea materială în lumea luminii veşnice, a luminii necreate care vine de la Dumnezeu-Cuvântul. Botezul Domnului este momentul confirmării Prea Sfintei Treimi.
Lumina cunoştinţei
Lumina, ne referim la lumina harică, nu la cea creată de om, este un dar complex care comportă mai multe abordări. De lumină avem nevoie ca să vedem cu ajutorul văzului - a ochilor - lumea din jurul nostru. Dar există şi o Lumină pe care o primim de la Dumnezeu cel în Treime şi pe care o primim de la Creatorul Luminii. Şi dacă darul de a face lumină exterioară ţine de o anumită abilitate, lumina interioară, lumina cunoştinţei nu o putem dobândi decât prin credinţă. Când cele două converg, atunci facem lucru cu credinţă şi facem lucru plăcut lui Dumnezeu. Putem face lumină prin aprinderea unui bec şi putem face lumină, prin credinţa noastră, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. "Slavă Ţie, că ne-ai arătat nouă Lumina!", mărturisim în (slujba) Miezonopticii. Iar această Lumină este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La Întrupare, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să răscumpere păcatele lumii şi noi trebuie să înţelegem că credinţa este un izvor permanent de lumină interioară care răzbate în întuneric. Nu e suficient să avem lumină doar prin simţul văzului, ci trebuie să avem şi acea lumină obţinută prin ochii minţii, ochii lăuntrici, care se dobândesc prin credinţă. "Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina Vieţii…", ne spune Însuşi Mântuitorul.
