Paradoxal: Un copac îşi face veacul într-un bar din Micro 19
Foto: Foto: Cătălin Toma

Paradoxal: Un copac îşi face veacul într-un bar din Micro 19
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă vă întrebaţi de ce pe hârtie Galaţiul stă excelent la capitolul spaţii verzi, în timp ce în realitate oamenii le caută cu lumânarea, un gălăţean a găsit răspunsul. Cătălin Toma ne-a trimis pe adresa redacţiei o fotografie din cartierul Micro 19, mai exact din zona pieţei, unde trunchiul unui plop iese, nici mai mult, nici mai puţin, din acoperişul de tablă al unei construcţii. „Unul dintre barurile de pe Aleea Comerţului s-a extins, iar copacul nu a fost tăiat, ci zidit de jur împrejur, astfel încât coroana lui se înalţă falnică din acoperişul clădirii”, ne-a explicat gălăţeanul, care nu a apreciat faptul că pomul e încă în picioare, ci a luat în băşcălie modul cum înţeleg unii să respecte natura şi spaţiile verzi dintr-un oraş.

„De parcă nu era destul de tragi-comic şi aşa, de câtva timp am observat că stâlpul de iluminat din dreptul barului, nefuncțional de câțiva ani, s-a întors în semn de mirare spre acest copac schilodit, părând că râde zeflemitor de condiția lui”, ne-a mai scris gălăţeanul. Dincolo de faptul că expresia „a-ţi face veacul prin baruri” capătă, în acest context, o cu totul altă semnificaţie, suntem curioşi ce utilitate a căpătat trunchiul copacului în incinta barului de cartier. În această direcţie, poate ne ajută reprezentanţii Gărzii de Mediu, cu un control la faţa locului.

Citit 2084 ori Ultima modificare Marți, 07 Ianuarie 2014 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.