Balul vânătorilor şi pescarilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În spiritul  unei frumoase tradiţii înrădăcinate de-a lungul anilor, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi organizează şi în această primăvară balul membrilor săi (vânători şi pescari).

Atât slujitorii Dianei, cât şi undiţarii înveteraţi, pe care, de-a lungul anului, nu prea-i prinde vremea pe acasă, au acum, în plină prohibiţie, posibilitatea unei întruniri cu muzică, dans şi poveşti de toate felurile rostite cu har, dar şi cu hazul pe care li-l conferă, nu-i aşa?, un păhărel cu vin dat peste cap în compania tovarăşilor de breaslă.

În plus, potenţialii participanţi mai au şi şansa reabilitării în faţa consoartelor pe care le tot părăsesc de dragul pasiunii neostoite pentru peregrinările cu puşca şi undiţa în mână, care, evident, vor fi nespus de bucuroase la vestea unei asemenea petreceri.

Evenimentul atât de mult aşteptat de mulţi dintre membrii asociaţiei – mai ales de cei care au participat şi la alte ediţii - va avea loc la o săptămână după Paşti, în ziua de sâmbătă, 25 aprilie a.c., începând cu orele 16,00, la Imperial House, cunoscuta locaţie din Bariera Traian, acolo unde s-a ţinut şi anul trecut această petrecere de breaslă.

Membrii AJVPS (vânători şi pescari sportivi) interesaţi să participe la acest eveniment se pot înscrie la sediul asociaţiei până la data de 23 aprilie, ora 12,00. Tot acolo pot achita şi suma de bani necesară pentru a participa la această reuniune-petrecere ce marchează de ani şi ani încheierea unui sezon de vânătoare şi pescuit.

Alte relaţii  despre eveniment pot fi obţinute şi la tel. 0236/412110.

Citit 967 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.