Eram plecat la întâmplare,/ după trifoi cu patru foi,
când mi-a luat-o...strig la ceruri/ să-mi dea Maria înapoi!
Şi doar am vrut s-o iau cu mine,/ n-acest straniu/mirabil joc,
dar am lăsat-o...(numai mie/ să-mi fie lesne şi noroc!)
Mi-a dat o lacrimă trecută/ prin pur şi simplul ei blestem
aprins/alunecat din steauă,/ în ieslea din/spre Betleem,
şi dat drept Mântuire lumii/ duse-n trifoi cu patru foi...
şi strig, şi strig...(la nouă ceruri).../ să-mi dea Maria înapoi!
Şi am zvârli numai uitare,/ şi praf şi pulbere-am zvârlit
pe pur şi simplu...(strălucirea-i/ parc-ar fi fost un biet chibrit)...
şi-acum, când nu mai am rostire,/ nici rost şi nici măcar trifoi,
mă rog la ceruri şi pământuri.../ să-mi dea Maria înapoi!
