Campania VL "Din inimă!"/ Adrian Stase a ales să fie învingător

Campania VL "Din inimă!"/ Adrian Stase a ales să fie învingător
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tânărul spune că atunci când face sport simte că nevoile îi rămân undeva în urmă * Ajutorul dat de stat pentru persoanele cu handicap abia dacă ajunge pentru plata utilităţilor * A ieşi din casă este de multe ori o aventură pentru cei aflaţi în scaunul cu rotile


Lovit cumplit de soartă încă de la vârsta de patru ani, Adrian Stase a ales să fie un luptător. În ciuda chinului şi a umilinţei prin care trece zi de zi, gălăţeanul de 33 de ani a preferat mereu să vadă partea plină a paharului.

Baschetul, cel mai bun calmant

În loc să se izoleze în suferinţă, Adrian Stase a înfiinţat o asociaţie pentru gălăţenii cu dizabilităţi. Alături de prietenii cu probleme similare pe care şi i-a făcut pe parcursul timpului, tânărul a închegat o echipă de baschet jucat din fotoliul rulant. Spune că aşa reuşeşte să uite de dificultăţi şi să lege noi prietenii. "Aveam patru ani atunci când roata unui tramvai mi-a retezat o bucată din picior. La scurt timp, pentru că apăruse o cangrenă, medicii mi-au amputat şi restul piciorului. Primele amintiri sunt cele din cartier, atunci când unii vecini îmi puneau tot felul de porecle. Am mers la o şcoală normală, unde am reuşit să mă integrez foarte bine în grupul de elevi. Pentru că îmi plăcea să fac sport, o perioadă am jucat şi fotbal, cu ajutorul unei proteze. Acum însă, orice activitate aş face, marginea protezei mă răneşte destul de tare. Am participat apoi şi am câştigat diverse competiţii de atletism pentru cei cu dizabilităţi. În 2002, am început să practic mai multe sporturi paralimpice, de la tenis de masă până la ridicat greutăţi în sală. Când fac sport, simt că problemele rămân undeva în urmă", spune Adrian Stase.
Tânărul a început să joace baschet prin anul 2004. "Jucam din ce cărucioare găseam, în condiţiile în care pentru baschet ai nevoie de cărucioare speciale. Acum, fotoliile rulante pe care le avem sunt ceva mai bune, costând undeva pe la 300 sau 400 de euro fiecare. Se găsesc însă şi cărucioare, doar un vis pentru noi, care ajung la câteva mii de euro".

Ieşirea din casă, o aventură

Pentru a înţelege un pic mai bine greutăţile prin care trece Adrian şi cei cu probleme asemenea lui, l-am rugat să ne povestească cum arată o zi obişnuită din viaţa lui. Problemele încep imediat ce iese din casă. Dacă ninge sau plouă, rampa din faţa blocului este fie blocată de zăpadă, fie prea alunecoasă. Ca să urci pe un trotuar este de multe ori o adevărată provocare, fie pentru că bordurile sunt mult prea înalte, fie pentru că rampele de acces sunt făcute la distanţă de kilometri una de alta.
"În ultimii ani, lumea din jur a început să fie mai înţelegătoare. Cele mai neplăcute situaţii sunt cele în care încercăm să urcăm sau să coborâm din autobuz. Unii şoferi nu opresc autobuzele destul de aproape de bordură, fiind imposibil să urci sau să cobori. Sunt şi şoferi care parchează sau staţionează cu maşinile exact pe rampele de acces pe trotuar. Atunci eşti nevoit să te deplasezi până la următoarea rampă", adaugă tânărul.

Cinism cu acte

Dacă în alte state din Europa ajutorul pentru o persoană cu handicap se ridică chiar şi la 2.000 de euro pe lună, Adrian nu primeşte de la statul român nici 600 de lei. "Abia reuşesc să-mi plătesc utilităţile şi apoi văd dacă mai rămâne ceva. Chiar dacă nevoia te învaţă şi te adaptezi, greu tot îţi vine. Faptul că sunt căsătorit mă ajută, pentru că în doi e mai uşor să faci faţă provocărilor".
Pentru a creşte şansele ca nevoile să le fie ascultate, Adrian a înfiinţat şi Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi "Învingătorii" Galaţi. Cea mai mare dorinţă a sa este să înscrie asociaţia în Comitetul Paralimpic Român. Surpriză, însă, şi aici ai nevoie de bani!

Citit 1444 ori Ultima modificare Marți, 08 Aprilie 2014 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.