Administraţia pub-ului este pregătită să se conformeze: Clubul Union Jack, somat să reducă zgomotul

Administraţia pub-ului este pregătită să se conformeze: Clubul Union Jack, somat să reducă zgomotul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În urma unor plângeri din partea gălăţenilor domiciliaţi în blocurile „Dafin”, „Paltin”, „G5” şi „Pin 3”, clubul Union Jack trebuie să îşi limiteze programul de funcţionare până la ora 24,00


Clubul Union Jack a fost ţinta unor plângeri din partea locuitorilor din apropierea acestuia, pe motiv că programul unităţii e prea lung, iar clienţii fac zgomot până noaptea târziu. În acest moment, în zilele de sfârşit de săptămână, pub-ul este deschis şi până la patru dimineaţa. De asemenea, cetăţenii au sesizat că sistemul de ventilaţie şi filtrare a aerului face foarte mult zgomot, mai ales pe timp de noapte. „Răul cel mai mare, cel care nu ne lasă să dormim noapte de noapte, de ne face să umblăm precum stafiile prin cameră, este zgomotul produs de instalaţia de evacuare a aerului poluat din local”, arată o sesizare semnată de 15 persoane. Cum sesizarea a fost trimisă şi către Garda de Mediu, instituţia, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică, au făcut un control la unitatea de alimentaţie publică, pentru a măsura zgomotul produs de aceasta şi dacă este vorba într-adevăr de depăşirea nivelului admis de zgomot.

Zgomotul este sub limita legală, dar s-au impus măsuri

Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu, Mărioara Gătej, în urma măsurătorilor nivelului de zgomot, cu sistemul de exhaustare atât pornit, cât şi oprit, pe timp de zi, în dreptul celui mai apropiat bloc de locuinţe, respectiv blocul Dafin, s-a constat că clubul nu depăşeşte limita de zgomot impusă conform ordinului Ministerului Sănătăţii 119/2014, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, însă diferenţa până la valoarea limită este mică.

„Se înregistrează o valoare medie a nivelului de zgomot cu exhaustorul pornit de 52, 5 decibeli. Limita maximă admisă fiind de 55 de decibeli. Noi considerăm că este o diferenţă foarte mică faţă de limita maximă admisă, în plus, aceasta fiind capacitatea exhaustorului pe timp de noapte, cu atât mai mult este amplificat nivelul de zgomot perceput, datorită faptului că dispare zgomotul ambiental, fapt pentru care s-a dispus unităţii o măsură pentru efectuarea demersurilor de diminuare a nivelului de zgomot produs de exhaustor, respectiv să monteze un panou de atenuare a nivelului de zgomot”, ne-a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu, Mărioara Gătej.

Clubul are termen pentru a se conforma până pe 12 mai 2014.

Program de funcţionare doar până la ora 24,00

Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, societatea comercială Fabrica de distracţii SRL, care deţine clubul, a solicitat aviz pentru programul de funcţionare, de duminică până joi, între orele 9,00 şi 2,00, iar vineri şi sâmbătă, între orele 9,00 şi 6,00, însă municipalitatea îi va impune un alt program. „Pentru că societatea comercială respectivă îşi desfăşoară activitatea la mai puţin de 100 metri de trei asociaţii de proprietari din zonă, Primăria municipiului Galaţi a aprobat un orar de funcţionare de duminică până joi, între orele 9,00 şi 23,00, iar vineri şi sâmbătă, între orele 9,00 şi 24,00”, arată informarea Biroului de presă. Totodată, informarea mai arată că, dacă societatea nu va respecta programul stabilit, riscă sancţiuni, care pot ajunge până la suspendarea activităţii.

Clubul este pregătit să se conformeze

În urma controlului Gărzii de Mediu, societatea deja a realizat o tubulatură la gura de evacuare a aerului viciat, pentru a diminua zgomotul, iar potrivit administratorilor clubului, dacă se impune, vor realiza şi panoul. De asemenea, unul dintre administratori asigură că nu se aude muzică din interior, pentru că pereţii, tavanul, cât şi podeaua sunt foarte bine antifonate. „Este adevărat că, până acum un an şi jumătate, când am deschis noi locaţia, aici a fost o zonă mai liniştită. Singura noastră problemă, care a apărut la un moment dat, anul trecut, a fost că pe drumul de acces către Hotel Faleza se putea circula în ambele sensuri. Era neplăcut, strada fiind îngustă, nu încăpeau două maşini şi apăreau tot felul de dispute pe cine să iasă sau să intre primul. Claxonau, se enervau. Acum s-a făcut sens unic, sperăm să nu mai fie probleme”, ne-a explicat unul dintre administratori. Managerii clubului sunt pregătiţi să se conformeze şi programului impus de Primărie, dacă aceasta nu va accepta programul de funcţionare solicitat.

Citit 6109 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Aprilie 2014 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.