Află totul despre terapia NEDUREROASĂ care te scapă de BISTURIU (FOTO)

Află totul despre terapia NEDUREROASĂ care te scapă de BISTURIU (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Adepţii medicinei alternative spun că terapia manuală Yumeiho previne, recuperează şi îmbunătăţeşte starea sănătăţii fizice şi psihice * Tehnica Yumeiho urmăreşte mobilizarea puterii interne a organismului, pentru ca acesta să poată lupta cu boala


Premisa de la care pornesc practicienii acestei terapii este că armonia, sănătatea şi echilibrul corpului uman sunt influenţate, încă de când venim pe lume, de numeroşi factori. Starea organismului depinde de alinierea pelvisului (bazinul - n.r.) în articulaţia sacro-iliacă (articulaţia care permite mobilitatea bazinului - n.r.). În arta Yumeiho (în Japonia este considerată o artă - n.r.) bazinul este considerat pivotul care menţine în echilibru structura corpului. "O modificare, chiar şi nesesizabilă, a simetriei bazinului determină, în timp şi dacă nu este tratată,  probleme circulatorii, musculare, articulare sau osoase. Aici este, de fapt, cauza frecventă a durerilor de spate. Cele două articulaţii aflate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, din cauza asimetriei, se pot deteriora sau chiar inflama", explică gălăţeanul Virgil Pruteanu, terapeut cu licenţă Yumeiho. De multe ori, durerile persistente date de problemele articulaţiei sacro - iliace pot fi confundate de cel suferind cu durerile cauzate de hernia de disc.

Cum funcţionează

Prin tehnicile Yumeiho terapeutul relaxează muşchii profund, punct cu punct. De asemenea, reglează fiecare articulaţie din cap până în picioare. Se îmbunătăţesc astfel funcţiile fizice şi cele psihice, iar centrul de greutate devine corect poziţionat. Această terapie manuală se bazează pe relaţia directă dintre aliniamentul structurii corpului şi starea de sănătate. La o constituţie echilibrată, axa corpului trebuie să fie perpendiculară pe linia pelvisului. Totul porneşte de la verticalitate şi de la menţinerea corpului în postură de mişcare ori repaus.

"Chiar în această clipă oasele, articulaţiile şi muşchii noştri fac un efort de a susţine greutatea şi a suporta forţele interne şi externe. Totodată, creierul trebuie să poată percepe şi transmite liber semnale în corp, iar sângele să circule normal în zonele implicate. Dacă o singură zonă preia mai multă greutate decât alta, iar balanţa nu se echilibrează în timp real, apare o disfuncţionalitate internă,” mai spune specialistul citat.

Virgil Pruteanu dă exemplul herniei de disc, una dintre cele mai des întâlnite probleme ale coloanei vertebrale. Din cauza muşchilor şi a nervilor blocaţi bolnavul are dureri foarte mari de spate. După aplicarea unui complex de procedee Yumeiho şi a unei tehnici speciale de masaj, specialistul spune că majoritatea simptomelor dispar sau se ameliorează simţitor. 

Beneficii şi asupra organelor interne

Relaxarea muşchilor şi a ţesuturilor conjunctive şi refacerea fluxului nervos produc efecte benefice şi în interiorul organismului. Inima şi ficatul sunt celelalte două elemente considerate cruciale în teoria Yumeiho. Un sistem circulator funcţional hrăneşte şi curăţă organismul (ficatul are rol în  curăţarea sângelui de toxine - n.r.). Pentru că tensiunile musculare nu apar brusc, ci se formează şi devin mai severe pe parcursul a ani de zile, procesul de refacere aplicat prin terapia Yumeiho, deşi durează mult mai puţin, urmează un traseu similar, doar că în sens invers. 

"Durerile care nu au o cauză prea profundă pot dispărea chiar după prima şedinţă de terapie Yumeiho. Totuşi, pentru a ajunge la o adevărată stare de bine şi confort, este nevoie de mai multe şedinţe de terapie Yumeiho", adaugă Virgil Pruteanu.

Recomandări

Există o sută de tehnici fundamentale specifice în Yumeiho. Manipulările osteo-articulare, elongaţiile, presopunctura şi masajul terapeutic relaxant pun sângele în mişcare în tot corpul. Organismul începe astfel procesul de detoxifiere. Este bine ca această terapie să fie efectuată la câteva ore după-masă. Înaintea unei şedinţe de terapie Yumeiho terapeutul face o analiză a stării de sănătate a pacientului. El observă astfel semnele şi simptomele apărute şi evaluează biomecanica organismului. La evaluare şi terapie pacientul rămâne complet îmbrăcat, preferabil în haine lejere, din materiale naturale. Pentru rezultate cât mai bune apa trebuie băută după şedinţa de terapie.

Metoda terapeutică Yumeiho ajută de exemplu în tulburări de statică şi de dinamică a aparatului locomotor, tulburări de mers, tulburări de echilibru, lombalgie, lumbago, coxartroză, scolioză, cifoză, spondiloză, hernie de disc, discopatie lombară, sciatică, nevralgii, contracturi musculare, dureri de articulații, artroze, dureri abdominale, distensie intestinală, tranzit intestinal diminuat, diskinezie biliară, dezaxări ale uterului, stază limfatică, hipertensiune sau hipotensiune arterială, insomnii, anxietate, dureri de cap, zgomote în urechi, oboseală cronică etc.

Cine este Virgil Pruteanu

A început studiul în terapia Yumeiho în anul 2008 cu unul din cei patru profesori din lume, Sorin Iga, care este considerat succesorul maestrului japonez Masayuki Saionji. Sorin Iga este preşedinte al Societăţii Române de Yumeiho şi reprezentant al Institutului Internaţional de Medicină Preventivă Practică din Tokyo, Japonia. În prezent, Virgil Pruteanu este membru al Societăţii Române de Yumeiho şi unul din cei 30 de posesori de licenţă în terapia Yumeiho din România.

Citeşte şi:

Omul care vindecă doar cu mâinile. Află ce presupune noua formă de terapie medicală

Masajul care face din sarcină o joacă

Citit 25857 ori Ultima modificare Duminică, 18 Mai 2014 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.