La Fundaţia "Împreună": Proiect pentru 150 de VÂRSTNICI NEVOIAŞI

La Fundaţia "Împreună": Proiect pentru 150 de VÂRSTNICI NEVOIAŞI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cadrul unei conferinţe de presă, a fost lansat, joi, un amplu proiect dedicat vârstnicilor nevoiaşi - "Mereu tânăr, mereu activ", derulat de Fundaţia „Împreună”, în colaborare cu Şcoala Postliceală „Christiana” şi Fundaţia Principesa Margareta a României.

Până în luna martie a anului 2016, un grup de 100 de bătrâni vor fi îngrijiţi la domiciliu, iar alţi 50 vor lua parte activ la acţiunile derulate de fundaţie, în cadrul Clubului Seniorilor. Membrii fundaţiei, precum şi cei care s-au implicat în gândirea acestui proiect îi vor identifica, în mediul gălăţean, prin evaluări şi anchete sociale, pe bătrânii sărmani, care au nevoie de ajutor.

Vârstnicii care vor fi îngrijiţi la domiciliu trebuie să întrunească o serie de condiţii - vârsta peste 60 de ani, pensie până în 700 de lei, o stare de sănătate precară, singuri, afectaţi de sărăcie. Aceştia vor primi consiliere din partea asistenţilor sociali şi a psihologului, vor fi îngrijiţi medical de către voluntarii de la Şcoala „Christiana”, li se vor spăla hainele şi lenjeria. Celălalt grup de persoane, care va veni la Clubul Seniorilor, trebuie să aibă o stare de sănătate bună, să se poată deplasa şi să dorească să ducă o viaţă activă în societate. Pensionarii vor avea la dispoziţie nenumărate jocuri de societate, un maseur, o sală de fitness. De asemenea, echipa de proiect s-a gândit şi la terapia prin artă, iar scriitoarea Angela Baciu va organiza, săptămânal, ateliere de creaţie, de poezie, de teatru, de scriere, de realizare a unor articole handmade, care le vor oferi bătrânilor o evadare din realitatea cotidiană.

Conform managerului de proiect, Daniela Strat, care este şi directorul Fundaţiei „Împreună”, acţiunile se vor baza pe principii precum egalitatea de şanse şi asigurarea unui trai decent pentru pensionari. "Ne dorim îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru persoanele vârstnice aflate în risc social din municipiul Galaţi, în vederea păstrării şi prelungirii independenţei lor şi pentru depăşirea dificultăţilor sociale şi economice caracteristice acestei categorii de populaţie”, a spus Daniela Strat.

Citit 3795 ori Ultima modificare Vineri, 30 Mai 2014 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.