ANALIZĂ VL/ INGINERIA gălăţeană MOARE odată cu INDUSTRIA

ANALIZĂ VL/ INGINERIA gălăţeană MOARE odată cu INDUSTRIA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În oraşele fără industrie dezvoltată, facultăţile de profil se zbat să supravieţuiască, iar în localităţile care au beneficiat de investiţii în industrie concurenţii se bat pentru domeniile politehnice


În timp ce facultăţi precum Medicina, Navele sau Educaţia Fizică şi Sportul şi-au epuizat locurile la buget şi, în unele situaţii, şi la taxă, încă din prima sesiune de admitere, la alte facultăţi din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" concurenţa abia dacă a depăşit 0,5 candidaţi pe un loc. Cap de afiş pe lista neagră este Facultatea de Inginerie (rezultată în urma contopirii facultăţilor de Mecanică şi Metalurgie - n.r.), acolo unde s-au înscris doar 0,62 de candidaţi pe un loc. Dintre cele 263 de locuri la buget scoase la concurs în sesiunea din iulie, 145 au rămas neocupate, semn că specializări precum robotica, mecatronica sau ingineria mediului nu au mai avut căutare în rândul absolvenţilor de liceu. Dincolo de faptul că locurile alocate de minister sunt probabil neconcordante cu realitatea şi că tinerii nu mai sunt la fel de bine pregătiţi ca în urmă cu ceva ani, un aspect interesant iese în evidenţă imediat ce faci o comparaţie între admiterea de la Galaţi şi cele care au avut loc aproape concomitent în alte centre universitare din ţară.

Domenii-muzeu

Astfel, în oraşe puternic industrializate, precum Cluj-Napoca, concurenţa la universităţile cu profil tehnic a depăşit anul acesta fără excepţie pragul de un candidat pe loc. Din contră, în oraşele care în ultimii ani nu au mai beneficiat de investiţii majore în industrie, Iaşi sau Galaţi, concurenţa în învăţământul tehnic superior a fost de sub un candidat pe loc.

Cea mai elocventă situaţie de acest fel se întâlneşte la Iaşi. Deşi aici funcţionează una dintre cele mai apreciate politehnici din ţară, Universitatea "Gh. Asachi", absolvenţii de liceu nu s-au înghesuit anul acesta să-i treacă pragul. Astfel, cu excepţia unor specializări precum Automatică şi Calculatoare sau Telecomunicaţii, marea majoritate a facultăţilor din universitatea ieşeană au avut sălile de concurs aproape goale. Spre exemplu, din informaţiile publicate pe site-ul instituţiei, reiese că la Ştiinţa şi Ingineria Materialelor s-au înscris doar puţin peste 100 de candidaţi pe cele 183 de locuri scoase la concurs. Asemănător, la Hidrotehnică, Ingineria mediului, Construcţii sau Protecţia mediului, concurenţa a fost tot de sub un candidat pe loc. Totuşi, universitatea a avut per total peste un candidat pe loc, graţie domeniilor foarte căutate de absolvenţi.

Ingineria industrială - succes la Cluj, eşec la Galaţi

La domeniul de studiu Inginerie industrială, concurenţa la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a fost anul acesta de 1,17 candidaţi pe loc (156 de înscrişi pe 133 de locuri). Prin comparaţie, la acelaşi domeniu, concurenţa a fost la Galaţi de sub 0,3 candidaţi pe loc, dintre cele 48 de locuri la buget scoase la concurs ocupându-se doar 15. Şi la domeniul Mecatronică situaţia este asemănătoare, la Cluj fiind 1,06 candidaţi pe loc, în timp ce Galaţiul a avut doar 0,39 candidaţi pe loc. Ingineria autovehiculelor, în schimb, pare să-şi justifice existenţa în oferta educaţională atât la Cluj, cât şi la Galaţi. Astfel, la universitatea din Ardeal concurenţa a fost de 2,13 candidaţi pe loc (213 înscrişi pe 100 de locuri), în vreme ce la "Dunărea de Jos" concurenţa a fost de 1,3 (51 de înscrişi pe 39 de locuri).

Ingineria mecanică, una dintre facultăţile cu tradiţie la Galaţi, a reuşit să atragă vara aceasta doar 27 de studenţi pe cele 51 de locuri cu finanţare de la stat scoase la concurs, ceea ce înseamnă o concurenţă de puţin peste 0,5. La Cluj, lucrurile au stat şi mai rău, concurenţa fiind de 0,38 (38 de candidaţi pe 99 de locuri bugetate). Nici Protecţia mediului nu pare să mai fie tentantă pentru tinerii absolvenţi, dacă ne gândim că au fost doar 0,75 de candidaţi pe loc la Cluj şi 0,51 la Galaţi.

Un alt exemplu care susţine ideea că nivelul de dezvoltare industrială a unui oraş influenţează simţitor concurenţa la facultăţile de profil este dat de Inginerie electronică şi telecomunicaţii. În vreme ce la Cluj s-a atins cifra record de 3,85 de candidaţi pe loc (902 candidaţi pe 234 de locuri), la Galaţi concurenţa a fost incomparabil mai mică, de doar 0,52 de înscrişi pe loc.

Domeniile noi, cheia succesului

Pe lângă faptul că stă mai bine decât noi, în privinţa concurenţei, la majoritatea domeniilor tehnice clasice, învăţământul tehnic superior clujean pare să fi găsit cheia adaptării la cerinţele pieţei actuale a muncii. Astfel, în ultimii ani, Universitatea Tehnică Cluj Napoca a reuşit să atragă un număr mare de studenţi mai ales prin înfiinţarea unor noi domenii, ceea ce la Galaţi nu s-a întâmplat. Spre exemplu, la Inginerie medicală, concurenţa a fost anul acesta de 3,60 candidaţi pe loc, una de invidiat chiar şi pentru o facultate de medicină.

CITEŞTE ŞI: Analiza VL "ElectoRata"/ 785 de EURO pentru DATORNICI LA BĂNCI

Citit 2055 ori Ultima modificare Marți, 05 August 2014 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.