Are orașul destule locuri de agrement? Iată ce spun gălățenii

Are orașul destule locuri de agrement? Iată ce spun gălățenii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe timp de vară, toţi căutăm puţină linişte, puţină detaşare de zgomotul şi foiala din oraş, vrem să scăpăm de griji. Avem însă destule opţiuni în ceea ce priveşte locurile de agrement sau avem nevoie de mai multe? Arată ele bine sau au nevoie de investiţii?

Liviu, 16 ani: „Nu prea sunt locuri de agrement. Eu nu prea sunt amator de grătar. Merg în parcuri mai mult decât în cele câteva zone de agrement, pentru că în astfel de zone de obicei este aglomerat, iar oamenii ascultă muzică tare, beau, fac gălăgie. Mie îmi plac locurile mai liniştite. Ar fi frumos, într-adevăr, un loc în care să campezi peste noapte, lângă un lac, în apropierea Galaţiului, în schimb depinde şi de oamenii care merg acolo.”

Gheorghe Palu, 66 de ani: „Avem destule zone de agrement. Avem Pădurea Gârboavele, Brateşul, Zătunul, în schimb este foarte greu să ajungi la ele. Lipsa mijloacelor de transport este cel mai mare neajuns. Mai mult de atât, cred că locurile de agrement s-au şi degradat în timp, au nevoie de investiţii serioase. Când eram tânăr mă duceam să pescuiesc la Brateş. Cred că m-aş duce şi acum, nu numai la Brateş, dar să nu fie o taxă prea mare. Dacă modernizează Balta Zătun şi o populează cu peşte este bine”.

Victoria Mihai, 71 de ani: „Când eram mai tânără, lucram câte zece ore pe zi, nu mai îmi rămânea timp de relaxare, iar acum nu am bani să mă duc în zonele de agrement. Locuri de agrement sunt, dar nu sunt bani”.

Dănuţ, 65 de ani: „Eu zic că avem destule locuri de relaxare. Eu am fost în Pădurea Gârboavele, dar mai sunt Brateşul, Balta Zătun. Sunt mulţumit de condiţiile pe care le oferă Pădurea Gârboavele, dar dacă s-ar găsi bani pentru modernizare ar atrage şi mai mulţi clienţi”.

Citit 1079 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2014 22:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.