Burebista, păzea! La Galaţi se fac demersuri juridice pentru REÎNFIINŢAREA STATULUI DAC

Burebista, păzea! La Galaţi se fac demersuri juridice pentru REÎNFIINŢAREA STATULUI DAC
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Noul stat va începe să lucreze din 12 septembrie, iar cei care se simt măcar oleacă daci pot adera la proiect oricând, acasă la unul dintre membrii fondatori


Deşi poate părea greu de crezut, un grup de gălăţeni a intrat în luptă cu statul român, într-o acţiune pe cât de curajoasă, pe atât de surprinzătoare, respectiv „de fondare, de constituire, de întemeiere şi de înfiinţare a statului Dacia, democratic şi social”. Deşi nu am înţeles care este diferenţa între  fondare, constituire, întemeiere şi înfiinţare (DEX le ia mai degrabă ca sinonime), am reuşit să pricepem că demersul se bazează pe principii juridice de căpătâi în orice democraţie, respectiv articolele 6 şi 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cele două articole consfinţesc dreptul la liberă asociere al fiecărui cetăţean, precum şi dreptul la personalitate juridică al oricărei persoane.

Act parafat de un avocat şi un notar

Documentul a fost întocmit în data de 25 iulie 2014, în prezenţa avocatului Constantin Telegan, care atestă, sub parafa Uniunii Naţionale a Barourilor din România, acordul de voinţă a şapte semnatari:  Nicuşor Teodorescu, Marin Frunză, Nicolae Popescu, Elena Popescu, Romică Grusuzache, Dumitru Mihai şi Aurel Tănase. Toţi locuiesc în Galaţi şi au vârste cu prinse între 40 şi 64 de ani.

Mai mult decât atât, în 29 iulie 2014 documentul a primit şi încheierea de legalizare din partea notarului public Cristian Radu Crăciun, care-l încadrează ca „act de constituire” şi-l taxează cu 70 de lei. Să recunoaştem, este o sumă destul de modestă pentru constituirea unui stat.

Cei şapte semnatari ai acului constitutiv constată că pe teritoriul Daciei nu există nici un stat constituit legal (!), drept urmare decid să constituie ei unul, cu denumirea Dacia, cu limbă oficială limba dacă, cu teritoriul împărţit în şapte provincii (probabil câte una pentru fiecare fondator, bănuim noi). Deocamdată, fondatorii Daciei lasă poporul să decidă ce formă de guvernare va alege, prin vot universal, direct, secret etc.

Capitala noului stat este stabilită la Argedava (undeva în judeţul Giurgiu, lângă satul Popeşti – asta dacă o fi vorba de antica cetate Argedava), iar în noul stat proprietatea devine o noţiune cumva abstractă, căci toate valorile şi resursele naturale, de orice fel, sunt declarate, în spirit marxist-leninist, „proprietate a întregului popor”.

Sub zodia lui şapte şi a flăcării violet

Poporul dac se pare că va fi unul al păcii şi iubirii. Drapelul ţării va fi alcătuit din cele şapte culori ale curcubeului (ROGVAIV), pe orizontală, banda violet fiind în partea de sus. Flacăra violet va rămâne prezentă pe steag şi în partea de stemă, căci cuvântul „Dacia”cu mov va fi scris. Vă mărturisim că nu prea am înţeles cum e treaba cu stema de pe drapel, care pare o succesiune de grupuri de cercuri concentrice formate din mici steluţe în şapte culori, grupate (toate) pe simbolistica numerelor trei şi şapte. Promitem însă să ne mai documentăm.

Statul Dacia are chiar şi imn, care se numeşte „Întoarcerea Dacilor”. Pentru că întemeietorii nu oferă detalii cu privire la melodie, ne-am încercat norocul pe youtube, unde am găsit trei filmuleţe cu un anume Gheorghe Iovu cântând ceva ce poartă respectivul titlu. Nu ştim dacă o fi imnul sau altceva, însă sperăm să ne lămurim curând, la prima acţiune oficială a statului dac.

Vocaţia pacifistă a noului stat este reiterată la articolul 7 al actului de întemeiere, unde se stabileşte că Dacia este neutră militar şi că nu poate deţine arme chimice, bacteriologice sau nucleare.

Dacia va avea şi un fel de Parlament, în care se intră prin vot, însă după îndeplinirea unei condiţii esenţiale: studiile juridice. Un mandat are 7 ani, nimeni nu poate deţine decât un singur mandat, iar reprezentativitatea este de unu la şapte la puterea a şaptea (n-am calculat cât vine, vă mărturisim sincer).Obsesia lui şapte continuă: pensia maximă şi salariul maxim pot fi de doar şapte ori mai mari decât pensia minimă sau salariul minim, consiliul de stat are şapte membri, iar guvernul tot un multiplu de şapte este.

Şi să te ţii bunăstare!

În Dacia născută la Galaţi, educaţia este obligatorie şi gratuită, sănătatea e fără bani, statul garantează dreptul la muncă, asigură gratis locuinţe şi utilităţile aferente, iar impozitul este unul singur. Salariul minim este stabilit la nivelul salariului minim din „cea mai dezvoltată economie din lume” (uraaa!), în vreme ce alocaţia pentru copii va fi egală cu salariul minim (dacule Parpanghel, ai auzit vestea?).

Din actul constitutiv am mai reţinut că toţi cei care au deţinut funcţii în alte aparate statale sunt interzişi de la caşcavalul puterii vreme de 49 de ani, că trădarea şi corupţia înseamnă închisoare pe viaţă şi confiscarea averii, dar şi că fondatorii statului dac au dreptul să numească primul Consiliu de Stat (format, evident, din şapte membri), care să organizeze alegerile şi toate cele.

Trebui să constatăm că fondatorii au cam dat chix într-o privinţă, respectiv au stabilit că moneda naţională e din argint, că are şapte grame, dar au cam uitat să spună cum se va numi. Să fie cosonul tradiţional, ori se vor inspira de mare marele stat Botswana?

Statul dac are sediul pe strada Castrul... Roman

Una peste alta, statul dac va intra în vigoare în fix 49 de zile de la fondarea lui, adică (dacă am numărat bine) vineri, 12 septembrie 2014. Până atunci, gălăţenii care se simt măcar oleacă daci pot merge să se declare ca atare la sediul declarat al noului stat, mai precis acasă la domnul avocat Nicuşor Teodorescu. Undeva pe strada Castrul Roman, aşa cum îi stă bine oricărui dac veritabil. Hai, să fie într-un ceas bun!

(P.S.: Acesta nu este un pamflet, chiar dacă pare!)

 

Citit 11094 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2014 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.