Spitalul Judeţean va fi dotat cu un aparat pentru testarea auzului la nou-născuţi

Spitalul Judeţean va fi dotat cu un aparat pentru testarea auzului la nou-născuţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spitalul Judeţean din Galaţi va fi dotat cu aparatură de screening auditiv, tehnică ce va permite testarea auzului tuturor nou-născuţilor încă din primele zile de viaţă. Totul este posibil datorită proiectului "Baby Hearing", iniţiat de Asociaţia Audiosofia şi finanţat cu suma de 42.000 de euro de Fundaţia Orange România, prin programul "Lumea prin culoare și sunet", ediţia 2014. Alături de unitatea medicală gălăţeană, alte şase spitale din ţară vor fi incluse în acest proiect. Acest proiect se va desfăşura pe o perioadă de un an, iar iniţiatorii estimează că în acest timp vor fi testaţi prin screening auditiv peste 12.000 de copii. Totuşi, organizatorii nu au specificat încă şi o dată exactă de la care proiectul va deveni funcţional.

Citeşte şi; Spitalul din Galaţi ar putea obţine un aparat ultraperformant pentru tratarea cancerului

Citit 962 ori Ultima modificare Joi, 02 Octombrie 2014 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.