DERATIZARE numai în acte. ECOSAL are autorizaţie, dar nu are aparatură!
Foto: Directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu

DERATIZARE numai în acte. ECOSAL are autorizaţie, dar nu are aparatură!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă Serviciul Public Ecosal are autorizaţie pentru dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare şi, în principiu, poate face oricare dintre cele trei operaţiuni, nu a avut nicio cerere de deratizare, iar dezinsecţia nu o face decât primăvara, la solicitarea Primăriei. Şi, chiar dacă ar fi avut vreo cerere pentru deratizare, fie de la Primărie, fie de la vreo asociaţie de proprietari, nu ar fi avut oamenii şi utilajele necesare.

Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, în principiu se pot presta servicii către terţi dacă există cerere, dar serviciul pe care îl conduce nu a realizat, până acum, decât dezinsecţia la nivel de municipiu, împotriva căpuşelor şi a ţânţarilor.

„Deratizarea poate ar fi fost o altă sursă de profit, dar nu am avut cerere de la nicio asociaţie de proprietari sau de la nici un terţ, cum nu am avut nici pentru dezinsecţie. Singurele operaţiuni de dezinsecţie pe care le facem sunt acelea pe care le facem în primăvară, împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor. Pentru deratizare ar trebui să mai angajez oameni, dar nu am dotările necesare. Asociaţiile de proprietari sunt libere să încheie contract pentru dezinsecţie cu orice societate doreşte, însă noi nu am fost contactaţi până acum”, ne-a explicat directorul Ecosal.

Citeşte şi: Maşini de gunoi cu mesaje pentru COLECTAREA SELECTIVĂ, pe străzile oraşului

Citit 1375 ori Ultima modificare Joi, 06 Noiembrie 2014 01:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.