Liber doar la scrumbie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În apele de frontieră se poate pescui, dar de la 30 mai *

Mai mulţi cititori ne-au întrebat dacă în această perioadă se poate pescui pe braţele Dunării,  Sfântul Gheorghe şi Chilia, precum şi pe tronsoanele de Dunăre cuprinse între mila maritimă 53-56,5 (Isaccea) şi Mila Maritimă 65-70 (Grindu).

Pentru un răspuns avizat l-am solicitat pe ing. Vasile Bocăneală, şeful filialei gălăţene a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).

Răspunsul e simplu: în această perioadă nu se poate pescui în zonele amintite. Doar în apele de frontieră, adică acelea care, cel puţin pe anumite porţiuni, separă două state, pescuitul sportiv poate fi practicat începând cu data de 30 mai a.c.

În acest moment se poate pescui în toate apele doar ştiuca şi scrumbia. Evident, scrumbia nu cade la undiţă şi, din câte am aflat, nu prea mai intră nici în plasele pescarilor profesionişti. Aşa că, pentru weekendul acesta, orientaţi-vă doar în funcţie de ceea ce vi se permite, nu de alta, dar e mai bine să n-aveţi probleme, mai ales că în această perioadă se fac tot felul de controale antibraconaj.

Vladimir Talpeş, directorul AJVPS Galaţi ne-a informat că joi s-a organizat un control de acest gen - în colaborare cu personal ANPA - pe canalul magistral CM1 Lunca. De pescuit, se poate pescui la orice specie de peşte doar în amenajările piscicole.

Citit 739 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.