45.000 de CARDURI DE SĂNĂTATE au fost RETURNATE

45.000 de CARDURI DE SĂNĂTATE au fost RETURNATE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 400.000 de gălăţeni ar fi trebuit să primească prin poştă cardul de sănătate până la jumătatea lunii decembrie. Deşi majoritatea documentelor au fost deja distribuite, 45.000 au fost returnate la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi. În prima parte a anului, conducerea instituţiei va anunţa cum vor ajunge aceste carduri către gălăţeni.

Cel mai probabil, cardul de sănătate va deveni obligatoriu din luna aprilie a anului 2015. Până atunci, medicii vor testa noul sistem. Dacă aţi primit cardul, îl puteţi activa la prima vizită pe care o veţi face la medicul de familie. Condiţia este ca medicul să aibă cumpărat cu cititor de carduri. La activare, vă veţi alege un PIN, pe care îl veţi folosi apoi la fiecare consultaţie medicală ulterioară.

Lipsesc cititoarele de carduri

Doar 36 dintre cei 256 de medici de familie din judeţul Galaţi deţin în prezent la cabinete cititoare de carduri. Potrivit conducerii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, majoritatea medicilor au făcut deja comandă de cititoare, însă acestea întârzie, deoarece stocurile furnizorilor sunt goale. Cititoarele de carduri sunt necesare pentru activarea şi folosirea cardurilor de sănătate.

Citeşte şi: CARDURILE DE SĂNĂTATE pot fi puse la naftalină

Citit 1393 ori Ultima modificare Marți, 30 Decembrie 2014 19:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.