Rapoartele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că, de fapt, banii strânşi din primele RCA ar trebui să fie mai mult decât îndestulători. Conform datelor ASF, piaţa asigurărilor RCA din România a atins 1,94 miliarde lei pe primele nouă luni ale anului trecut, cu 5,37 milioane de contracte încheiate (la un popor cu 4,5 milioane de autoturisme personale şi cam tot atâţia salariaţi).
La atâţia asiguraţi, dosarele de daune au fost puţin peste 202.000. Adică nici 3,8 la sută din asiguraţi n-au trecut cu roata pe bec. Naţie de oameni atenţi. Canada se laudă şi ea cu un 3,6 la sută, deci suntem în rândul popoarelor civilizate.
La o daună medie plătită sub 6.860 de lei, rezultă că s-au plătit borcane sparte de maxim 65 la sută din sumele strânse. Deci restul de 35 la sută reprezintă cheltuielile asiguratorilor - sedii, salarii, logistică, publicitate etc., inclusiv comisioanele de intermediere.
Când însă unii asiguratori sunt aproape de insolvenţă, iar mulţi ameninţă că vor ieşi de pe piaţă fiindcă RCA-ul nu este rentabil, te întrebi ce fel de afacere sau afacerişti or fi ăştia de le trebuie vreo 50 la sută din bani numai ca să-şi ruleze afacerea, adică pentru nişte birouri, calculatoare, aparate foto, deplasări, telefoane şi hârţogăraie.
"Ne minţim ca la meteo..."
Tot din datele prezentate, a rezultat o primă medie anualizată de 515 lei. Ciudat de mică, la ce scoruri afişează calculatoarele de RCA "ieftin" de pe net. De aici, s-ar putea trage două concluzii majore:
1. Majoritatea şoferilor cu "probleme" de vârstă (sub 30 de ani) folosesc maşini înscrise pe numele unor persoane mai "de încredere" în ochii asiguratorilor (părinţi, bunici, alte rude), deci cu primă de asigurare de câteva ori mai mică decât cea pe care ar trebui s-o plătească ei înşişi.
2. Asigurarea pe firmă nu e chiar atât de mare faţă de cea pe persoană fizică, deşi kilometrii parcurşi pot fi adesea de cinci până la de 10 ori mai mulţi.
Astfel, prin cele două subterfugii de mai sus - unul găsit de şoferi şi altul drept concesie făcută chiar de asiguratori clienţilor persoane juridice (care, la o adică, ar putea să-i boicoteze mai uşor şi mai organizat faţă de cele fizice) - media primelor de asigurare în România nu este chiar atât de speriat. Nu-i nici măcar dublă faţă de cea mai ieftină asigurare pentru un cetăţean cu Logan.
Firma n-are vârstă, iar falimentarii o ocolesc
Când am calculat prima de asigurare pentru maşina naţională, dar trecută pe firmă, am constatat trei lucruri esenţiale:
A. Pe firmă, nu se ia în consideraţie vârsta şoferului. Poate fi un profesionist cu 30 de ani de experienţă sau o tânără care deprinde tainele şofatului pe maşina firmei folosită şi în weekenduri. Prima e aceeaşi.
B. Pe firmă, la aceeaşi maşină, cea mai ieftină asigurare e doar de 2,5 ori mai mare decât cea pe persoană fizică. Chiar şi la ambulanţă sau servicii de pază şi protecţie (!). Doar la taxiuri şi rent-a-car e de aproape patru ori mai scumpă. Dar nu de 10-15 ori, ca pentru orice tânăr "civil" sub 30 de ani.
C. Firmele "renumite" pentru neplata daunelor sau cel puţin întârzierea şi "ciuntirea" lor au totuşi prime de speriat, prohibitive. Probabil ca să nu le calce pragul firmele şi, la o adică, să nu ajungă să se războiască cu avocaţii clienţilor persoane juridice. De ce ar face-o, când alea fizice sunt mult mai uşor de ţepuit?...
"Efectul UE" asupra primelor de asigurare
Nemulţumirea clientului de RCA vizavi de preţ este "încasată" mai întâi de vânzătorul poliţei. În actualul context, nu se prea dau explicaţii "oficiale". Lumea vorbeşte cu fereală despre mecanismele fundamentării primei RCA. Cu atât mai mult în faţa presei. Reticenţele ţin de un inevitabil "disconfort ulterior în afaceri". Ne-am angajat, deci, la discreţie.
De la cine cumpărăm
Avantajul achiziţionării RCA-ului printr-un broker constă în faptul că acesta este cel mai adesea un mic întreprinzător local, mult mai apropiat de clienţi decât o multinaţională interesată mai mult de cifrele macro ale afacerii.
"Primul şi cel mai resimţit aspect negativ al intrării în UE a fost acesta, creşterea preţului aproape de nivelul maxim", ne explică Claudiu P., insistând că şi acea reducere de 3-5 la sută, oferită de unele firme pe net, este cvasilegală. "Fac, de fapt, o scamatorie contabilă: emit un voucher aferent altor cumpărături, poate chiar şi altor cumpărători decât cei de asigurări. Au vânzări mari şi pe alte categorii de produs şi atunci pot face tot felul de permutări..."
Nici promoţia în sine, conform brokerului nostru, nu ar fi una după rigorile legii, fiindcă nu este configurată celor două perioade anuale, cu anunţare prealabilă etc. "Iar acel aşa-zis broker, în fapt un magazin online cu de toate, nu te va ajuta cu nimic în caz de accident..."
Foto Mihai Angheluţă
În ce priveşte structura costurilor asigurării, Claudiu ne-a confirmat ce bănuiam: 50 la sută se duc pe daune, 15-20 la sută la brokeri sau cheltuielile de vânzare ale asiguratorului, 20 la sută la alte cheltuieli de regie ale asiguratorului (chirii, prime, consumabile etc.), iar 15-20 la sută ar trebui să fie profit pentru asigurator.
Doar că majoritatea acestora declară vânzarea de poliţe RCA ca o afacere pe pierderi...
"Scurgerile" din asigurări
Scurgerile de informaţii din bucătăria asigurărilor sunt rare şi discrete. Este vorba de foarte mulţi bani şi, natural, omerta celor cărora aceşti bani le priesc de minune. Sub "acoperire", însă, unii vorbesc. Mai ales când ajung de cealaltă parte a baricadei, în rândul reparatorilor sau chiar al păgubiţilor.
Bogdan C. a condus o filială a unui mare asigurator. I-am relatat ce spune un alt fost angajat din domeniul asigurărilor, care ne-a explicat că preţurile au crescut şi din cauza comisioanelor "foarte mari, şi 40-50 la sută până acum doi-trei ani". Ne-a asigurat că, dacă se ajungea la aşa ceva, nu se întâmpla pe faţă. "Asta numai din cauza furturilor din interior. Nu din altceva. Comisioanele brokerilor sunt de bun-simţ. Şi sunt normale. Dacă vreau clienţi, trebuie să plătesc. Brokerul aduce clienţi.
Pe de altă parte, dacă lucrezi într-o societate de asigurări, ai salariu fix, indiferent câte poliţe închei. Şi, dacă vrei să faci bani, poliţele pe care le-ai aduce în mod normal în societate necomisionate le aduci printr-un agent, un broker. Statul îşi ia banii, nu-i vorbă, dar poate să ia 16 la sută sau doar 3 la sută pe persoană juridică şi sub un anumit prag valoric. Eventual, lucrezi cu mai muţi brokeri...
Problema este că astfel se scurg foarte mulţi bani. Şi e vorba de sute de mii de lei lunar la o filială de judeţ. Gândeşte-te că doar o societate de construcţii mai răsărită plăteşte 2-3 milioane de euro anual numai pe asigurări, auto şi non-auto - bunuri, utilaje, angajaţi, răspunderi contractuale etc. Şi dacă doar 10 la sută se scurg către angajaţi şi brokeri, înseamnă enorm... Iar parte din banii ăia se duc şi în altă parte..."
Renunţarea la RCA - o cacealma
În ce priveşte calculele ratei de daunabilitate, care să susţină actuala discrepanţă între RCA-ul pentru un tânăr şi restul şoferilor, acestea "nu sunt reale. Asigurarea ar trebui să fie, din calcule, cu 30-50 la sută mai mare, dar nu cu 300-500 la sută". Cum e posibil? "Intenţionat sunt acele salarii uriaşe la ASF. Pentru că asiguratorii sunt cei mai mari cotizanţi. La Galaţi, nu-i nimic. Nu-s afaceri, nu-i industrie, nu se-nvârte roata. Dar mergi în Bucureşti, ia-o pe centură şi vezi câte afaceri sunt doar acolo. Şi câte asigurări le trebuie! S-ar putea susţine o întreagă campanie electorală numai cu banii scurşi de la un singur asigurator..."
"RCA-urile reprezintă cea mai mare pondere. Cam 50 la sută. Apoi CASCO - fiindcă leasingurile obligă - şi apoi non-auto. Cine spune că de mâine renunţă la RCA joacă la cacealma. Pe filiera asta vin cei mai mulţi clienţi. Lumea vine pentru RCA şi abia apoi cere şi din celelalte tipuri de asigurare."
Citeşte şi: "TAXĂ PE VÂRSTĂ" la asigurări/ RULETA românească a RCA-ului
