* Optimismul şi asistenţii sociali i-au învăţat pe doi tineri crescuţi fără căldura familiei să fie oameni
Orfanii sunt acei copii abandonaţi de părinţi fie imediat după naştere, fie ulterior şi care îşi găsesc un loc într-o instituţie a statului, numită generic centru de plasament. Aceste centre, aflate în subordinea Direcţiilor Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, devin casă pentru sute sau poate chiar mii de suflete. Abandonaţi de cele care le-au dat viaţă, aceşti copii ajung la mila statului. În astfel de centre, copiii au de toate, de la mâncare şi haine până la educaţie.
Le lipseşte însă ceea ce este cel mai important: dragostea părintească. Un zâmbet, o dojană caldă, o mângâiere, o plimbare în parc cu mama de mână, o poveste citită înainte de culcare fac mai mult decât orice le poate oferi statul acestor copii. Oricât de mult s-ar implica angajaţii centrelor de plasament în viaţa lor, orfanii cresc cu un gol în suflet şi cu sentimentul că pe ei nu i-a vrut nimeni.
La maturitate îşi dau seama că întreaga lor copilărie este într-un dulap metalic ascuns într-un colţ al unei camere reci. Mulţi dintre aceşti copii crescuţi între zidurile impersonale ale unui centru de plasament devin victime ale sistemului şi ale societăţii în care au crescut. Sunt însă şi orfani care reuşesc în viaţă şi sunt daţi drept exemplu pentru toate generaţiile viitoare.
Am reuşit să stăm de vorbă cu un tânăr abandonat la naştere, care, alături de prietena lui, a reuşit să-şi schimbe destinul şi să-şi clădească un viitor prin forţele proprii. Îl cheamă Alin şi are deja 24 de ani. Mama l-a abandonat imediat după naştere şi nu a mai vrut să ştie nimic de el. Ba mai mult, nu a spus nimănui despre existenţa lui. Destinul a făcut însă ca la vârsta de 17 ani să îşi cunoască mama şi bunica maternă. Nu în această ordine însă. ”Când aveam 17 ani a venit bunica la mine la cămin. La scurt timp a venit şi mama din Italia să mă cunoască. Atunci am aflat că mama nu a vrut ca familia ei să ştie că are un copil din flori. Eram secretul ei şi al bunicii”, mărturiseşte Alin.
Lovit a doua oară de destin
Atunci a crezut însă că i se va schimba destinul şi că va părăsi centrul de plasament pentru a merge în sânul familiei. ”M-au chemat la un moment dat în Italia. Ei urmau să vină în ţară şi mi-au spus să merg la casa lor de acolo să stau ca paznic. Trebuia să stau două săptămâni, dar nu am rezistat decât una. Nu îmi doream să stau cu ei în condiţiile acelea. Am un frate care acum are 22 de ani, dar care nu ştie că avem aceeaşi mamă. De aceea am plecat de acolo şi am decis că nu mai vreau să ştiu de ei”, povesteşte tânărul. Reîntors în centrul de plasament, acolo unde şi-a petrecut întreaga copilărie, Alin a luat-o de la capăt şi norocul pare să-i fi surâs.
”Mergeam la bazin şi am cunoscut-o pe Raluca. Ea avea 19 ani şi am încercat să o învăţ să înoate. Aşa s-a legat prietenia dintre noi”, spune Alin. Destinul Ralucăi era asemănător cu a lui Alin. Fusese abandonată la naştere şi a crescut, la fel ca şi el, într-un centru de plasament. Asemănările i-au legat şi mai mult pe cei doi tineri, aşa că au decis să lupte împreună pentru a-şi schimba destinul. Alin şi Raluca nu şi-au neglijat educaţia. El a terminat Liceul Tehnologic Anghel Saligny, iar ea Grupul Şcolar ”Simion Mehedinţi”.
Au avut alături şi un om cu suflet mare, care i-a sfătuit şi i-a ajutat ca şi cum ar fi fost copii ei. ”Trebuie să îi mulţumim din suflet doamnei Mioara Chirică, despre care noi spunem că este mama Ralucăi. Ea a fost cea care ne-a ajutat foarte mult. Ne-am angajat încă din liceu. Eu lucram ca manipulant, iar Raluca era muncitor necalificat. Doamna Chirică ne-a sfătuit să nu cheltuim banii, aşa că am decis să-i strângem ca să facem nuntă”, ne-a mărturisit tânărul.
Decât nuntă, mai bine casă
Sistemul i-a pus în faţa unei noi provocări. Când au terminat şcoala, cei doi au fost nevoiţi să se mute în Centrul de Găzduire pentru Adulţi, unde au stat nouă luni de zile. Şi aici au găsit un alt om cu suflet mare, care le-a fost alături cu sfaturi bune.
”Aici am cunoscut-o pe doamna Olimpia Moise. Ea a fost cea care ne-a spus că mai bine ne-am gândi să ne luăm o casă decât să facem nuntă. Aveam la acel moment 16.000 de lei. Nu am crezut că vom reuşi, deşi ideea ni se părea genială. Între timp eu am reuşit să mă angajez, tot cu ajutorul celor de la centru, la o firmă subcontractoare din Damen. Aici lucrez şi acum. Doamna Moise a mers cu noi la bancă şi am făcut o simulare de credit prima casă. Astfel am aflat că putem lua credit”, povesteşte Alin. După ce au terminat cu actele şi au obţinut banii, Alin şi Raluca şi-au cumpărat, în august 2014, propria lor casă. Au reuşit, încet, încet să o şi mobileze. Acum, cei doi tineri, care deja formează o familie, muncesc pentru a-şi face nunta. ”După ce vom face nunta ne dorim şi un copil. Dacă va fi băiat îl voi face fotbalist. Oricum îl vom iubi şi îi vom oferi tot ceea ce noi nu am avut, în primul rând o mamă şi un tată”, ne-a mărturisit, vădit emoţionat, Alin. La cei 24 de ani, tânărul dă dovadă de multă maturitate şi are chiar şi câteva sfaturi pentru cei care au aceeaşi soartă ca a lui.
”Toţi cei care cresc ca mine, prin cămine, pot reuşi. Trebuie doar să înveţe şi să se ţină de treabă. Apoi să se angajeze şi să strângă bani pentru a se putea descurca în viitor. Pentru a reuşi este nevoie de multă voinţă şi de optimism”, conchis Alin. Deşi a crescut într-un centru de plasament, iar mama şi bunica l-au renegat şi a doua oară, Alin nu le poartă pică. Mai mult, ne-a spus că deşi nu vrea să le mai vadă, îşi doreşte nespus de mult să ştie dacă bunica lui, pe care în urmă cu câţiva ani a văzut-o vânzând flori în piaţă, mai trăieşte şi dacă este bine. Alin şi Raluca sunt doi dintre tinerii loviţi de soartă care au reuşit să-şi schimbe destinul. Şi merită să fie daţi exemplu.
