* Deşi a crescut într-o familie cu şapte fraţi, cu o mamă bolnavă şi nevoi multe, tânărul gălăţean a ţinut cu dinţii de carte
"Soarta ţi-o poţi schimba, dar destinul, niciodată", spune, de câte ori are ocazia, Teofil Clement Popa, (Teo, pentru apropiaţi), un tânăr de 25 de ani, gălăţean, masterand în ultimul an la Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Facultatea de Inginerie Mecanică. Povestea lui e povestea oricărui tânăr ambiţios, care a luptat să-şi facă o soartă mai bună.
Prea multe guri, prea puţine linguri
Născut într-o familie cu opt copii, Teofil a răzbit cu greu şi a învăţat să întoarcă obstacolele şi micile dezavantaje în favoarea sa. "Şi acum îmi aduc aminte cum mamă noastră ne pregătea parcă de război, înfofolindu-ne, pe mine şi pe încă doi dintre noi, la trei dimineaţă, pentru a ne duce la cantina săracilor. Acolo trebuia să aşteptăm la o coadă de 30 de persoane pentru cinci polonice de borş, cinci de fasole şi încă trei de paste cu brânză. Nu ne băgam în faţă, ne aşteptam răbdători rândul şi ajungeam cu mâncarea acasă după trei ore, îngheţată bocnă din cauza gerului cumplit". Acasă, se aşezau în jurul mesei din fier, sudată de fratele cel mai mare, Cezar, înarmaţi cu linguri şi furculiţe, uneori chiar şi cu mâna, la urgenţă, şi începeau să mănânce.
Fără uniforme, fără rechizite
Toţi cei şapte fraţi ai lui Teofil au terminat clasele gimnaziale şi au fost înscrişi la diferite licee din Galaţi, cu excepţia celui mai mic, Alexandru, ce urmează cursurile liceului "Gheorghe Asachi" din Iaşi. "Mama noastră a suferit cel mai mult pentru că noi nu am avut posibilităţi financiare să mergem la şcoală că toţi ceilalţi copii. Nu aveam bani de uniforme, rechizite sau culegeri, deşi tuturor ne-a plăcut să învăţăm. Eu sunt singurul care a reuşit să termine o facultate, deocamdată, dar, după mine urmează soră-mea şi cel mai mic frate, care dă bacalaureatul anul acesta", spune Teofil.
"Excursii în străinătate"
Fiind mai mare, Teo a fost nevoit să fie şi mamă şi tată pentru fraţii lui mai mici. Din copilăria tumultuoasă, îşi aminteşte cum cei mari îi purtau pe umeri pe micuţi, plimbându-i şi jucându-se cu ei. Inventau tot felul de "excursii": se duceau în centrul oraşului, la "Fata în valuri", spunându-le celor mici că au ajuns în Franţa, traversau spre Parcul Mihai Eminescu, bucurându-se că vizitau Germania, la Modern era Spania, iar Piaţa Mare, Italia. Teo iubeşte Iaşiul, iar faptul că este cazat în cămin cu încă trei colegi îl face să suporte mai uşor dorul de casă şi de ceilalţi fraţi împrăştiaţi din cauza neajunsurilor. "În cameră, eu sunt cel care găteşte pentru toţi", povesteşte el, cu mândrie.
O mamă, şapte copii şi 15 boli
Pentru Teo, sfertul de secol trăit până acum nu a fost cuprins de negură, în ciuda lipsurilor. A găsit în fiecare întâmplare o rază de speranţă şi un motiv să meargă mai departe. "Am vrut să-i demonstrez mamei mele, acolo unde e, sus în ceruri, că lupta ei şi toate eforturile pe care le-a făcut pentru noi nu au fost în zadar".
Este recunoscător tuturor celor care i-au întins mâna atunci când simţea că se scufundă în deznădejde. Mama celor şapte, Angelica, a murit în martie 2012, după o lungă şi dureroasă strădanie de a învinge cele 15 boli cu care fusese diagnosticată de tânără. Tatăl lor, Samuel, lucrează în Italia de aproape două decenii şi în tot timpul acesta, a făcut tot posibilul, din puţinul pe care-l câştigă, să îşi ajute familia de acasă. Cinci din opt fraţi se află acum în Italia şi în Anglia. Muncesc şi încearcă să-şi facă un rost.
Povestea lui Teo poate fi servită ca o prăjitură perfectă: cu fiecare felie din care gustăm, avem ceva de învăţat. Într-o lume în care banul dictează, în care există părinţi care îşi abandonează unicul copil, sub pretextul lipsei posibilităţilor materiale, în lumea în care mulţi micuţi au sute de jucării şi aruncă, mofturoşi, bunătăţile la gunoi, eroul Teofil pare neverosimil. Important e că nu şi-a pierdut niciodată speranţa!
CITEŞTE ŞI: Lucruri de ţinut minte! Un EROU gălăţean, sub ape
