Distanţa de la o singură palmă la o bătaie cu pumni şi picioare este, de cele mai multe ori, scurtă. Mărturie stau zecile de cazuri de femei care, după ce au acceptat o singură dată să fie pălmuite, au ajuns să trăiască un adevărat coşmar, marcat de abuzuri fizice şi psihice. De exemplu Carmen, gălăţeanca bătută, terorizată şi chiar scoasă la produs de propriul soţ, a cărei poveste aţi putut-o citi în ziarul "Viaţa liberă", a trăit, copil, într-o familie marcată de violenţă conjugală şi, deşi îşi jurase că nu va face compromisuri, a devenit victima propriului soţ. Tocmai pentru că pare de neînţeles o asemenea atitudine am încercat, în cadrul dezbaterii organizate de ziarul "Viaţa liberă" şi Asociaţia Danube Media Center, să aflăm de ce acceptă femeile să fie victime.
Lipsa de educaţie, principalul vinovat
În opinia dr. Marcela Dragomir, preşedinta Asociaţiei Suport Medical Activ, copiii nu sunt învăţaţi ce înseamnă abuzul fizic, emoţional, sexual şi să nu le accepte: „Problema este că la şcoală copiii nu sunt educaţi că nu trebuie să accepte în familie violenţa dintre mamă şi tată, fie că este verbală sau fizică, şi cu atât mai mult abuzul asupra lor nu trebuie acceptat. Şi să încerce să îşi învingă ruşinea şi frica faţă de părinţi sau de concubinii părinţilor şi să se adreseze dirigintelui, învăţătorului. Pe de altă parte, nu se pune accent în şcoală pe genul acesta de educaţie”, a subliniat medicul.
Modele greşite
Dr. Cecilia Curis, psihoterapeut, a atras atenţia că acei copii care au trăit abuzuri în copilărie îşi vor însuşi acest model permanent de educaţie parentală şi vor face, la rândul lor, alegeri greşite. Dovadă că eroina poveştii noastre de viaţă, Carmen, a ales un partener violent şi abuzator, după modelul tatălui adoptiv. „Se formează un triunghi acela victimă – salvator – persecutor. Ea tot timpul a căutat acest tip de persoană pentru că de mică nu avea stimă de sine. Şi a făcut alegeri greşite tocmai pentru că nu a avut un suport familial foarte solid”, a remarcat psihoterapeutul.
Pe aceeaşi linie, Ramona Lisman, psiholog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a subliniat că „este dificil pentru o persoană care a crescut cu modelul victimei să înveţe şi să dezvolte un alt model de viaţă, independent. Va avea tendinţa să creeze o relaţie de codependenţă cu cineva, este impulsul victimei”.
„Ce şanse au femeile acestea să se descurce la modul real? Dacă ajung într-un serviciu cu siguranţă se va găsi acolo o persoană care să le abuzeze într-un fel sau altul sau măcar să încerce! Sunt obişnuite cu abuzurile şi la un moment dat s-ar putea să nu aibă altă şansă, din punctul lor de vedere”, a pus punctul pe i dr. Marcela Dragomir.
În consecinţă, opinia unanimă a fost că numai educarea şi informarea corectă a copiilor pot preveni apariţia unor noi generaţii de abuzatori şi victime în familie.
