Zeci de medici gălăţeni au plecat din România în ultimii ani

Zeci de medici gălăţeni au plecat din România în ultimii ani
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Doar în primele şase luni din 2015, zece medici gălăţeni şi-au întocmit actele pentru a pleca din ţară * Cel mai mare deficit de medici este în specialităţi precum anestezie, medicină de urgenţă, cardiologie, diabet, epidemiologie şi igienă


În multe secţii din spitalele gălăţene, activitatea se desfăşoară la cota de avarie. Sunt mult mai puţini angajaţi faţă de cât prevede legea, iar acest lucru se vede în epuizarea medicilor şi în pacienţii nevoiţi să aştepte cu orele pentru un consult. Această stare de fapt se traduce prin frustrare, atât pentru medici, cât şi pentru bolnavi. În loc de ameliorare, această boală a sistemului medical autohton pare să devină tot mai gravă, din moment ce, an de an, zeci de doctori gălăţeni lasă în urmă totul şi pleacă să profeseze în Europa de Vest sau chiar peste Ocean.

2015 se anunţă a fi anul plecărilor

14 medici au renunţat să profeseze în spitalele din Galaţi şi au ales să lucreze peste hotare doar în 2014. Cei mai mulţi dintre ei sunt medici specialişti, profesionişti de care bolnavii gălăţeni ar fi avut mare nevoie. Numărul este în creştere faţă de anii 2013 şi 2012, atunci când zece şi, respectiv, 13 medici au părăsit Galaţiul, pentru alte meleaguri. În 2011, în schimb, spitalele gălăţene au rămas mai sărace cu 16 doctori.

Iar lucrurile nu par deloc să o ia pe făgaşul bun, din moment ce zece medici au cerut de la Colegiul Medicilor Galaţi, doar în prima jumătate a lui 2015, eliberarea de certificate profesionale curente, documente necesare pentru a putea profesa în ţările UE.

Un medic, trei locuri de acoperit

În urma celor care au plecat au rămas colegii care se chinuie acum să acopere gărzile rămase descoperite. Acest lucru înseamnă zeci de ore petrecute lună de lună peste program, adesea neplătite, precum şi oboseala acumulată inevitabil, într-o profesie în care chiar şi cea mai mică greşeală poate avea consecinţe grave.

Spre exemplu, în timpul serviciului de gardă, un medic angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi trebuie să răspundă atât de pacienţii pe care îi are internaţi în saloanele din secţie, cât şi de bolnavii veniţi la urgenţe. Dacă medicul are cabinet şi în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului, este nevoit să se împartă practic în trei locuri.

La Ambulanţă, doar o treime din numărul de medici necesar

Nici în serviciile de medicină de urgenţă lucrurile nu se prezintă mai bine. La Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi, lucrează acum şapte medici, în condiţiile în care, potrivit normativului, ar fi nevoie de minimum 20. „Suntem nevoiţi să asigurăm o singură linie de gardă permanentă. Lucrurile s-ar putea îmbunătăţi însă în următorii trei ani, când sperăm să ni se alăture alţi patru sau cinci colegi, din rândul rezidenţilor”, a precizat dr. Domnica Ursu, directorul medical al SAJ Galaţi. Lipsa medicilor înseamnă însă şi o presiune foarte mare pusă pe asistentul de pe ambulanţă.

Un sfert dintre absolvenţi pleacă

Într-o măsură chiar mai mare decât medicii specialişti sau rezidenţi, şi tinerii absolvenţi de Medicină aleg să-şi formeze o carieră în alte ţări. Anual, în jur de un sfert dintre absolvenţii domeniului Medicină din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi pleacă pentru rezidenţiat în Franţa, Germania sau în alte ţări ale UE. Fenomenul se reflectă foarte bine inclusiv pe reţelele de socializare, acolo unde studenţii şi-au creat grupuri speciale pentru cei care vor să urmeze rezidenţiatul în Germania, spre exemplu. Aceşti tineri învaţă la perfecţie limba germană, în paralel cu cursurile de medicină.

În spitalele din străinătate îi aşteaptă salarii de peste şapte ori mai mari decât în România şi, potrivit celor care deja au plecat, condiţii incomparabil mai bune de lucru. Fenomenul îl afectează însă pe fiecare român în parte. Şcolarizarea studenţilor de medicină la buget costă statul român sume imense în fiecare an. Odată ce absolventul a plecat din ţară, banii au fost practic pierduţi pentru statul român.

Câţi absolvenţi, atâţia plecaţi

Din datele transmise de Colegiul Medicilor din România, reiese că aproximativ 3.000 de medici au părăsit România în 2013. Facultăţile de Medicină din ţară au produs, în acelaşi an, 3.500 de absolvenţi. Punând în ecuaţie şi specialiştii pensionaţi, rezultă o paritate între numărul de absolvenţi şi cel de medici care pleacă sau care din diverse motive ies din sistemul sanitar. Astfel, criza se perpetuează şi chiar se intensifică.

Potrivit specialiştilor, nevoie urgentă de medici în spitalele din Galaţi există, mai ales în specialităţi precum anestezie, anatomie patologică, medicină de laborator, medicina muncii, medicină de urgenţă, cardiologie, diabet, epidemiologie şi igienă. La medicina muncii, spre exemplu, existau, la sfârşitul anului trecut doar trei medici, în condiţiile în care necesarul minim ar fi de zece.

Citit 1797 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2015 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.