Cât de PERICULOASE sunt BĂUTURILE ENERGIZANTE

Cât de PERICULOASE sunt BĂUTURILE ENERGIZANTE
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Băuturile energizante care pot fi cumpărate de pe rafturile magazinelor din România conţin până la opt tipuri de aditivi alimentari, atrage atenţia Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Strategiilor din România (ANPCPPS), în cadrul unui studiu realizat recent.

Studiul, publicat de ANPCPPS în luna iulie, arată că, din cele 41 de produse de tip băuturi energizante, doar 2 la sută nu conţin E-uri care să fie menţionate pe etichetă. Potrivit analizei, peste jumătate din energizantele care pot fi băute de români au între două şi patru tipuri de aditivi alimentari, în timp ce aproape 40 la sută din produse au între cinci şi şapte astfel de aditivi sau coloranţi.

Totodată, a fost găsit şi un produs care are în compoziţie opt E-uri. Acelaşi studiu mai arată că 53 la sută din produsele analizate conţin caramel, în timp ce 7 la sută conţin albastru billiant, doi aditivi alimentari despre care medicii spun că sunt periculoşi pentru sănătate.

Distribuitorii/importatorii care au fost analizaţi în cadrul studiului sunt următorii: Coca-Cola HBC România S.R.L.; S.C. Hell Energy S.R.L.; 2011 Monster Energy; European Food; S.C. Rio Bucovina S.R.L.; Ertrag S.R.L.; S.C. Procer Company S.A.; S.C. Avatar Trading 3000 S.R.L.; Queen Monaco Services S.R.L.; Red Bull GmbH; Kaufland România S.C.S.; Quarant Amroq Beverages; S.A. Delhaize Group N.V.; S.C. Mega Image S.R.L.; Premium Beverages S.R.L.; Carrefour România S.A.; Tymbark Maspex România S.R.L.; Elgeka-Ferfelis România S.A.; Belfoods Impex S.R.L.; Deli Food Distribution S.A.; România Hypermarche S.A.; Lidl Discount S.R.L.

Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, derulat de ANPCPPS Romania - InfoCons, în cadrul consorţiului ICRT - International Consumer Research&Testing, pentru produse şi servicii la standarde europene.

Citit 3828 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2015 19:38

1 comentariu

  • postat de simona
    Miercuri, 15 Iulie 2015 19:24
    89.137.227.***
    Astea sunt otravuri ce duc in final la cancer si boli grave. Eu nu mai beai asa ceva de peste 10 ani. Beau doar naturale. Nu mai beti chimice.
    0
    2
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.