Drum de ţară, în mijlocul Galaţiului/ La promenadă, prin noroi şi băltoace

Drum de ţară, în mijlocul Galaţiului/ La promenadă, prin noroi şi băltoace
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

De aproape patru ani, aleea pietonală dintre stadionul "Oţelul" şi blocul PS1D arată ca un drum de ţară, plin de gropi, băltoace şi noroi. Locuitorii din zonă nu-şi amintesc să fi fost reabilitată porţiunea de drum în ultimii 40 de ani. Totuşi, lucrurile stau şi mai prost, după ce s-au efectuat lucrările de montare a instalaţiei de nocturnă la stadion. După ce au dus lucrarea la bun sfârşit, angajaţii firmei au nivelat doar cosmetic aleea.

Administratorul şi preşedintele Asociaţiei 321 ne-au declarat că au trimis timp de aproape patru ani Primăriei solicitarea de a reabilita aleea. "Aleea aceasta era de promenadă, până când a fost distrusă complet. Au fost montate ţevi şi s-a intrat cu utilaje grele, macarale şi autocamioane. Astfel, s-a format o denivelare în dreptul scărilor 8 şi 9 şi se adună foarte multă apă, de la ploaie sau când se deszăpezeşte. Apa blochează accesul în scările menţionate şi se infiltrează în subsol, iar asta duce la degradarea construcţiilor respective", ne-a spus administratorul Asociaţiei 321, Viorel Andronachi.

Ultima solicitare a asociaţiei de reabilitare a aleii pietonale a fost trimisă la primărie în luna septembrie a anului trecut, dar un răspuns concret se aşteaptă şi astăzi. Chiar în capătul aleii de promenadă, se află cel mai mare supermarket din zonă. Tocmai de aceea, drumul este circulat intens şi, bineînţeles, se distruge pe zi ce trece. "Când plouă şi trec maşini pe aici, nici nu-ţi vine să ieşi din casă. Până dai de asfalt, te umpli de noroi. Nu-i mare aleea şi se poate repara", ne-a mărturisit Ioana Ciobanu.

Recent, locatarii de la blocul PS1D spun că au făcut curăţenie pe aleea respectivă, pentru că Ecosal nu mai trece pe aici de ceva vreme. "Ne-am organizat noi şi am strâns deşeurile, ca să nu avem şi aici un focar de infecţie. Aleea este perfectă pentru plimbare. Ar putea fi o zonă îndrăgită de copii şi de pensionari. Solicitarea noastră este să se ridice nivelul aleii pietonale, să se aducă la starea iniţială şi să se asfalteze", ne-a spus Florin Dendrinos.         

Citit 1949 ori Ultima modificare Duminică, 18 Octombrie 2015 15:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.