EXCLUSIV VL/ Se mişcă lumea! - CRIZA REFUGIAŢILOR nu va ocoli pe nimeni

EXCLUSIV VL/ Se mişcă lumea! - CRIZA REFUGIAŢILOR nu va ocoli pe nimeni
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

- a declarat în exclusivitate pentru „Viaţa liberă” prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans


Chiar dacă Galaţiul găzduieşte unul dintre cele şase Centre de Cazare a Solicitanţilor de Azil, prezenţa unor refugiaţi în urbea de la Dunăre a fost, până acum, una mai degrabă „exotică”. Doar 12 persoane, din Irak şi Iran, se aflau până nu demult în centrul de la Galaţi, în procedura acordării azilului, chiar dacă, teoretic, centrul dispune de 250 de locuri.

Această stare de lucruri s-ar putea schimba, însă, în viitorul apropiat, criza refugiaţilor din ţările arabe, în special Siria, Irak, Afghanistan, măcinate de războaie, fiind una dintre cele mai grave crize cu care UE s-a confruntat de la înfiinţare.

În urma algoritmului stabilit la nivelul instituţiilor europene privind redistribuirea unui prim val de 160.000 refugiaţi, României i-ar reveni, după cum se ştie, sarcina de a asigura condiţii de preluare a 6.351 de persoane. Autorităţile române nu au manifestat un zel foarte mare în această privinţă, ţara noastră pronunţându-se, de altfel, într-o primă fază, împotriva impunerii „contabiliceşte” a unei cote de refugiaţi.

Cazul nu este unul singular, iar înaintea recentului summit al statelor UE desfăşurat la Bruxelles, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost destul de tranşant în a le reproşa liderilor europeni că nu îşi respectă promisiunile de a contribui la soluţionarea crizei refugiaţilor. De exemplu, răspunsul statelor UE la apelul de detaşare a unui număr de 1.000 de experţi naţionali care să ajute la înregistrarea şi primirea imigranţilor este „mult în urmă faţă de necesităţi”. Când vine vorba de bani, lucrurile sunt şi mai „subţiri”. Din fondul de ajutor… de urgenţă de 1,8 miliarde de euro pentru limitarea efectelor imigraţiei s-au colectat până acum doar 12 milioane de euro!

Răspunsul CE la dilemele României

Dincolo de tot acest context complicat, adevărul este că România are o experienţă limitată în gestionarea şi integrarea unor grupuri mari de refugiaţi sau imigranţi, fiind mai degrabă o ţară din care se pleacă şi mai puţin una în care se vine… De altfel, pe lângă ezitările autorităţilor, chiar şi ultimul Eurobarometru indică faptul că românii sunt printre cei mai reticenţi cetăţeni ai UE când vine vorba de gestionarea crizei refugiaţilor. La întrebarea „Ţara dumneavoastră are nevoie de refugiaţi?”, aproape 60 la sută dintre respondenţii români au răspuns „nu”. Mai mult, doar trei din patru români consideră că emigranţii vor reprezenta un câştig economic, chiar dacă prezenţa străinilor ar reprezenta un câştig din punct de vedere multicultural. O explicaţie ar fi tocmai lipsa de experienţă a românilor în interacţiunea cu ale modele sociale sau culturale, la care s-ar putea adăuga îngrijorarea că pur şi simplu autorităţile nu vor putea să gestioneze problema refugiaţilor.

Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans susţine însă, într-o declaraţie acordată ziarului „Viaţa liberă”, că lipsa de experienţă nu poate fi o scuză în neimplicarea în soluţionarea crizei refugiaţilor.

"Toate ţările membre se confruntă cu acest subiect (criza refugiaţilor - n.r.), dar, într-adevăr, unele state au faţă de altele mai puţină experienţă în acest domeniu. CE este însă pregătită să-şi pună cunoştinţele şi capacităţile la dispoziţia statelor membre, pentru a le sprijini în a ajunge la o înţelegere în acest domeniu. Suntem foarte atenţi faţă de solicitările ţărilor membre în această privinţă, pentru că nu cred că putem accepta premisa că, dacă nu avem experienţă, nu trebuie să facem nimic. Avem multă înţelegere faţă de statele care vin şi spun „ok, vrem să fim de ajutor, vrem să punem în practică ce stabilim la nivel european, dar avem certe goluri în acest domeniu, în privinţa expertizei, în modul de organizare a facilităţilor, în privinţa modului de organizare a integrării noilor veniţi”. Şi cred că CE trebuie să fie la dispoziţia acestor state cu toată experienţa de care dispune sau să facă un apel la alte state membre în a-şi împărtăşi experienţa în ajutorarea statelor membre care văd în această sarcină o provocare. Dar permiteţi-mi să mai spun o dată: dincolo de ce va decide UE, dincolo de propunerile CE, dincolo de cheia de distribuţie a refugiaţilor etc, societatea noastră, din toate statele membre, de mâine şi din anii care vor urma, este pe cale de a deveni mai diversă decât a fost ieri. Nu este o problemă ce ţine de politica UE, nu este o problemă a normelor la nivelul ţărilor UE. Acesta este modul în care lumea evoluează, fără a ţine cont de politici. Şi cred că politicienii responsabili nu trebuie să nege această realitate, ci să se asigure că se fac paşii corecţi care să ajute societatea noastră să facă faţă acestei situaţii, chiar dacă societatea uneori nu are suficientă experienţă cu această realitate”, a declarat la Bruxelles, pentru „Viaţa liberă”, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Planuri de viitor

Criza refugiaţilor a dus la tensiuni politice fără precedent între ţările UE, fiind pusă sub semnul întrebării chiar funcţionalitatea sistemului Schengen. Prin urmare, de soluţionarea acestei crize depinde soarta a sute de mii de oameni, fie ei fugiţi din calea conflictelor sau a sărăciei, cât şi unul dintre pilonii de rezistenţă ai construcţiei europene. În urma summitului european din perioada 14-15 octombrie, liderii UE au convenit că trebuie întreprinse măsuri urgente pentru diferenţierea refugiaţilor de imigranţii economici şi eventual de reîntoarcere a acestora din urmă în ţările de origine, în întărirea agenţiei europene pentru apărarea frontierelor externe ale UE (Frontex), precum şi pentru organizarea centrelor de triere a refugiaţilor, precum cele din Grecia şi Italia. Nu în ultimul rând, se urmăreşte cooptarea Turciei într-un mai amplu „plan de acţiune” de gestionare a crizei refugiaţilor.

Galaţiul se pregăteşte de valul de imigranţi din ţările arabe. Câţi refugiaţi putem primi?

Citit 2055 ori Ultima modificare Joi, 22 Octombrie 2015 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.