Chiar şi când ne întoarcem după 50 de ani în băncile şcolilor unde am învăţat, devenim aceiaşi liceeni gureşi, puşi pe şotii, care au musai ceva foarte important să-şi spună, chiar dacă profesorul a intrat de ceva vreme la clasă. O astfel de atmosferă veselă domnea, ieri, într-una din sălile Colegiului „Al. I. Cuza”, unde s-a desfăşurat întâlnirea de 50 de ani a primei promoţii a acestei instituţii de învăţământ.
Au fost prezenţi în jur de 30 de absolvenţi, din toate colţurile ţării, dar şi din SUA, Canada, Israel şi Austria. Alături de absolvenţii promoţiei 1959 s-au aflat şi doi profesori (atâţi cât mai trăiesc din întreg corpul profesoral) – domnii Cezar Vasilache şi Ioan Brezeanu, care, deşi au peste 90 de ani, au avut plăcerea să participe la sărbătoarea foştilor lor elevi.
O adolescenţă mai aproape de realitate
„Suntem cei care au avut curajul şi puterea de a învăţa în prima clasă a primului liceu mixt, înfiinţat imediat după război. Existau pe vremea aceea doar două licee, unul de băieţi - LVA-ul şi unul de fete – LMK-ul, unde atmosfera era mult mai conservatoare. Deşi noi am avut nişte uniforme destul de comode şi o viaţă mai libertină, nu aveam în faţa şcolii garduri înalte, am ieşit la fel de buni ca şi absolvenţii celorlalte două licee care aveau deja o tradiţie, la vremea când s-a înfiinţat «Cuza»”.
„Noi am avut norocul să trăim o viaţă şi o adolescenţă mai aproape de realitate. De aceea sunt bucuros să mă revăd cu foştii prieteni din tinereţe, dar şi cu fostele colege – partenere de şcoală, gânduri, ghiduşii şi bileţele trimise pe furiş în ore”, şi-a amintit unul dintre absolvenţii din 1959, Dan Plăeşu (colegul nostru de la ziar).
Cum se obişnuieşte în astfel de ocazii, s-a strigat catalogul şi fiecare a primit câte o diplomă, un atestat de semicentenar. S-a ţinut un moment de reculegere în memoria foştilor colegi şi profesori care nu le-au mai putut fi alături.
Ani de liceu cu emoţii…
Fiecare dintre ei a depănat apoi amintiri de pe vremea liceului, despre cum erau profesorii şi cum se descurcau la materiile lor. Radu Bogdan şi-a amintit de modul cum îl promova în final profesorul de matematică: „Nu eram bun deloc la matematică. Însă domnul profesor ştia că mă pricepeam la partea umanistă. După ce mă scotea la tablă şi vedea că nu ştiu mai nimic, mă întreba: «Pe articolele de la Viaţa Nouă (unde scrisesem primul articol încă din clasa a X-a) cât ai mai primit?». Măcar ştiam să-mi număr banii, nu?”, glumeşte cel care, deşi a promovat cu greu la matematică, a lucrat ulterior pe la mai multe ziare şi agenţii internaţionale de presă, în prezent fiind proprietarul a trei ziare scoase în România într-o limbă străină.
Bineînţeles au urmat lungi discuţii despre ceea ce au mai făcut în ultimul timp şi promisiunea că se vor întâlni cu toţii în 2014, la 55 de ani de la absolvire.
