Oameni fără adăpost din Galaţi, SALVAŢI DE LA ÎNGHEŢ de echipaje ale Ambulanţei

Oameni fără adăpost din Galaţi, SALVAŢI DE LA ÎNGHEŢ de echipaje ale Ambulanţei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cinci bărbaţi aflaţi în stare de hipotermie, cu vârste cuprinse între 44 şi 64 de ani, au fost luaţi de pe străzi de echipaje ale Ambulanţei, în noaptea de luni spre marţi, respectiv 18 spre 19 ianuarie. Patru dintre ei sunt din Galaţi, în vreme ce al cincilea, cel mai vârstnic, a fost găsit în localitatea Vlădeşti. "Pacientul de 64 de ani a fost dus iniţial la Spitalul din Târgu Bujor, pentru ca, mai apoi, să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Două dintre persoanele fără adăpost găsite în municipiul Galaţi erau şi băute. Toţi au fost duşi la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii medicale suplimentare, după care au fost transportaţi la Centrul de Îngrijiri pentru Persoane fără Adăpost", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi.

Medicii împart hipotermia în trei categorii: minoră, atunci când temperatura organismului este între 36 şi 37 de grade; moderată, când temperatura corpului este între 30 şi 34 grade, şi severă, când temperatura corpului este sub 30 de grade.

"Pentru pacienţii aflaţi în hipotermie severă, respiraţia şi pulsul sunt foarte rare, aproape imperceptibile. În acest stadiu, decesul poate apărea rapid, dacă nu se intervine medical. Bătrânii şi copiii mici au un risc mai mare de a face hipotermie. În cazul acestora, corpul îşi reglează mai greu temperatura. La fel ca în cazul degerăturilor severe, şi pentru hipotermia accentuată este recomandat să chemaţi un echipaj medical de urgenţă. Până la venirea salvării, pacientul trebuie adăpostit de frig, de vânt, iar îmbrăcămintea umedă trebuie înlocuită cu una uscată", au precizat specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Citit 904 ori Ultima modificare Marți, 19 Ianuarie 2016 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.