PROPUNERE SANITAS: Telverde pentru cadrele medicale agresate
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă"

PROPUNERE SANITAS: Telverde pentru cadrele medicale agresate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Federaţia sindicală Sanitas a lansat luni, 25 ianuarie, campania „Nu agresaţi cadrele medicale”. Scopul principal al campaniei constă în grăbirea adoptării unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa, fie fizică, fie verbală.

“Ultimele studii arată faptul că în jur de 85 la sută din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă. Mai mult, peste 10 la sută din angajaţii din Sănătate sunt agresaţi şi fizic. Timpul de aşteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajaţii din sistem sunt agresaţi (studiul este realizat de Colegiul Medicilor Bucureşti în 2015). Din păcate, foarte puţini depun plângeri”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sanitas.

Potrivit preşedintelui Sanitas, Leonard Bărăscu, lipsa de protecţie a corpului medical la locul de muncă şi agresiunile, din ce în ce mai dese, indică necesitatea adoptării unui cadru legislativ. Leonard Bărăscu a explicat că personalul medical agresat va putea apela la un Telverde, cu ajutorul căruia să fie consiliat. Şi Florin Buicu, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a explicat, la rândul său, că un astfel de demers este necesar.

Nici din Galaţi nu au lipsit cazurile în care medicii au fost agresaţi de diverşi indivizi. Cea mai recentă situaţie de acest fel s-a petrecut la sfârşitul lui 2014, atunci când un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean Galaţi a fost lovit de un bărbat, cu pumnii şi cu picioarele, chiar în curtea unităţii. Medicul a avut nevoie de îngrijiri medicale în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a spitalului.

Un alt caz intens mediatizat a fost cel al unui medic agresat de zece indivizi puşi pe scandal. Agresiunea a avut loc pe holul UPU, tot evenimentul fiind filmat de camerele de supraveghere. Medicul a fost bătut pentru că a avut curajul să le spună celor zece bărbaţi că pe holul spitalului nu se fumează.

Citit 1139 ori Ultima modificare Marți, 26 Ianuarie 2016 20:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.